Oamenii din spatele unei afaceri de 69 de miliarde de dolari. Cine este românca care se află printre ei

Autor: Florin Casota Postat la 02 septembrie 2016 1137 afişări

Travis Kalanick este imaginea Uber, dar el nu a construit compania de unul singur. Precum oricare manager bun, Kalanick se bazează foarte mult pe echipa lui pentru a trece peste toate provocările care vin cu expansiunea globală şi legislaţia din diferitele ţări unde activează. Business Insider a alcătuit o listă cu cei mai importanţi oameni din cadrul companiei, iar noi am adăugat la această listă şi pe Nicoleta Schroeder, cea care conduce operaţiunile locale ale platformei de tehnologie Uber. În prezent compania este evaluată la 69 de miliarde de dolari.

Jeff Jones este noul preşedinte la Uber. Acesta a fost "furat" de la Target de către Kalanick pentru a deveni preşedintele Uber, cu responsabilităţi asupra operaţiunilor, marketing şi customer support. Când Travis l-a întrebat pe Jeff Jones cum s-a descurcat în timpul unui discurs TED Talk, Jones i-a dat nota -B spunând că mai are de lucrat la anumite aspecte. Probabil asta l-a impresionat pe Kalanick care l-a angajat mai târziu.

Ryan Graves a fost primul angajat al Uber şi primul CEO. Graves a ocupat poziţia de CEO din februarie 2010 până în decembrie 2010. Acesta a condus expansiunea internaţională şi creşterea companiei. Acum este antreprenor şi constructor în cadrul Uber şi se ocupă de proiectele speciale ale companiei de ridesharing.

Austin Geidt se ocupă de extinderea Uber pe glob

Ea plănuieşte în ce oraşe compania şi cum trebuie tratată extinderea. A fost al patrulea angajat al companiei şi l-a vremea respectivă se lupta cu dependenţa de droguri. "Sunt foarte mândră de ceea ce am făcut la Uber şi de echipa mea, dar sunt mai mândră de faptul că am reuşit să renunţ la droguri"

Thuan Pham se asigură că aplicaţia funţionează fără cusur

Pham este CTO (chief technology office) al Uber şi se ocupă de platforma tehnologică a companiei. A început cu o echipă de 40 de oameni, acum are în subordine peste 1200 de ingineri IT.

Ed Baker este o vedetă în devenire în cadrul echipei şi are un singur obiectiv: creşterea

Dacă Uber vrea să devină o companie cu adevărat global va trebui să crească foarte mult şi să o facă bine. Baker s-a ocupat de extinderea Facebook înainte de a veni la Uber în 2013.

Joe Sullivan este un fost angajat la Facebook şi se ocupă de securitatea şoferilor şi a pasagerilor

Joe Sullivan este chief security officer şi toate eforturile lui se îndreaptă către menţinerea şoferilor, a coletelor şi a pasagerilor Uber în siguranţă. Şi-a început cariera ca avocat ce se ocupa de cazuri legate de cybersecurity, apoi a început să lucreze cu companii de tehnologie. A început cu eBay apoi a petrecut 8 ani la Facebook şi din aprilie lucrează la Uber

Emil Michael vrea ca partea de business să funcţioneze

Michael se ocupă de creşterea business-ului şi cel mai recent eforturile lui s-au îndreptat către creşterea business-ului în China şi încheierea parteneriatului cu Baidu, echivalentul Uber în China.

Anthony Levandowski este responsabil pentru construirea automobilelor autonome

Levandowski era interesat de construirea automobilelor fără şofer de dinainte de a veni la Uber. A început cu un Ghostrider, un startup care cerceta construirea unor motociclete fără şofer, apoi a trecut la Google de unde a plecat pentru a fonda Otto, un start-up ce se ocupa de construirea unui software care transformă camioanele obişnuite în unele autonome.  Recent, Otto a fost achiziţionat de către Uber pentru a-şi mări eforturile în departamentul maşinilor fără şofer. Mai mult, Uber s-ar putea folosi de cunoştiinţele lui Levandowski pentru a intra şi în domeniul camioanelor autonome.

Jason Droege se ocupă de extinderea business-ului la mai mult decât maşini precum UberEATS, UberRush (servicii de livrare), care au plecat de la statut de experiment şi au ajuns la componente importante ale companiei.

Salle Yoo este responsabilă de partea legislativă a companiei.

Uber este implicată în multe scadaluri din cauza faptului că nu există un cadru legislativ bine definit pentru funcţionarea serviciului de ridesharing. Yoo a intrat în echipă în urmă cu trei ani şi a crescut echipa de legal a companiei cu până la 120 de angajaţi.

Rachel Whetstone este responsabilă pentru mesajele şi comunicarea companiei

Relaţiile cu publicul sunt o componentă foarte importantă pentru orice companie, mai ales pentru una care se adresează consumatorilor, iar în cazul Uber şi mai important, având în vedere obstacolele legislative de care s-a lovit în mai multe ţări de pe glob.

Uber a devenit una dintre cele mai valoaroase companii de tehnologie din lume, iar Gautam Gupta este responsabil pentru finanţele Uber

Uber nu a avut un CFO de vreun an şi jumătate, după ce a plecat Brent Callinnicos, dar de finanţe s-a ocupat mâna dreaptă a lui Callinicos, Gautam

Brian McClendon, fost angajat Google, este responsabil de dezvoltarea navigaţiei şi hărţilor pentru maşinile autonome.

McClendon a fost implicat în creaţia Google Maps şi Google Earth, iar după 10 ani petrecuţi în cadrul companiei din Mountain View, acesta a decis să meargă la Uber şi să ajute la dezvoltarea sistemului pentru automobilele fără şofer.

Nicoleta Schroeder se ocupă de operaţiunile Uber în România

Schroeder a studiat Management şi Studii Economice la Universitatea Clark din Worcester, Massachusetts şi a

urmat şi are un MBA la Carnegie Mellon – Tepper School of Business. Şi-a început cariera în consultanţă şi fi nanţe, lucrând în Statele Unite ale Americii pentru Accenture şi John Hancock Financial Service. Imediat după absolvirea MBA-ului, a revenit în ţară, deşi primise oferte de muncă în SUA şi Londra. A pus aici bazele şi a condus timp de patru ani primul lanţ de magazine care vând iaurt îngheţat din România, ce a crescut de la o echipă de patru angajaţi, la una formată din 30 de oameni şi magazine în toate marile oraşe din România.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.