O nouă alertă cu bombă la bordul unui avion: Aeronava Turkish Airlines care decolase spre Elveţia s-a întors la Istanbul

Autor: Ioana Bojan Postat la 17 aprilie 2015 60 afişări

Un avion al companiei Turkish Airlines, care efectua vineri o cursă de la Istanbul (Turcia) către Basel (Elveţia), s-a întors din drum în timp ce se afla în spaţiul aerian al Bulgariei, din cauza unei ameninţări cu bombă, relatează Hurriyet în ediţia electronică.

Avionul a fost nevoit să se întoarcă din drum în timp ce se afla în spaţiul aerian al Bulgariei, pentru a reveni pe aeroportul Ataturk din Istanbul, potrivit agenţiei Dogan.

Aceasta este a patra ameninţare cu bombă care vizează un avion al companiei aeriene Turkish Airlines în mai puţin de o lună.

La 1 aprilie, un avion al companiei Turkish Airlines, care decolase spre Lisabona (Portugalia), a revenit pe aeroportul din Istanbul, din cauza unei ameninţări cu bombă.

Incidentul a intervenit după ce un alt avion al companiei Turkish Airlines, care decolase la 30 martie din Istanbul (Turcia) cu destinaţia Sao Paulo (Brazilia), a aterizat de urgenţă la Casablanca (Maroc) din cauza unei alerte cu bombă.

Alerta, care a fost declarată după găsirea într-un grup sanitar al avionului de tip Boeing 777-300 a unui bilet pe care scria "bombă", s-a dovedit a fi falsă.

Un alt avion al companiei Turkish Airlines, care se îndrepta spre Japonia, a revenit la 29 martie pe Aeroportul Ataturk din Istanbul după găsirea unui bilet pe care scria "C4 Kargo" (o referire la un explozibil plastic).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TURCIA,
AVION,
ALERTĂ
/actualitate/o-noua-alerta-cu-bomba-la-bordul-unui-avion-aeronava-turkish-airlines-care-decolase-spre-elvetia-s-a-intors-la-istanbul-14126092
14126092
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.