O moştenire cu adevărat grea pentru orice guvern

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 05 mai 2013 26 afişări

Premierul Victor Ponta s-a declarat încrezător, în urma unei convorbiri cu preşedintele Traian Băsescu, că legea despăgubirilor pentru proprietăţile naţionalizate adoptată de Guvern prin asumarea răspunderii va trece de Curtea Constituţională, care trebuie să se pronunţe la 10 mai în privinţa contestării legii de către PDL.

O moştenire cu adevărat grea pentru orice guvern

În timp ce PDL reclamă că propria sa lege de despăgubire este încă teoretic în dezbatere parlamentară, pe de o parte, iar pe de altă parte că legea USL blochează practic despăgubirile până în 2016, refuzând atât retrocedarea în natură, cât şi plata imediată a contravalorii imobilelor naţionalizate acolo unde retrocedarea nu mai e posibilă, argumentul USL este că neadoptarea legii ar sili România să plătească imediat 8 mld. euro foştilor proprietari, ceea ce ar fi echivalent cu neplata tuturor pensiilor în 2013.

Conform legii, foştii proprietari care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu cu care vor putea cumpăra prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, în perioada 2017-2024, în limita a 14% pe an din suma punctelor.

Din 1991 până în prezent, România a retrocedat în natură 9.000 de clădiri şi peste un milion de hectare de teren, a plătit în bani şi acţiuni la Fondul Proprietatea alte 5 mld. euro. Principalii beneficiari ai acestor compensaţii au fost însă persoanele care au cumpărat drepturile litigioase de la foştii proprietari.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/o-mostenire-cu-adevarat-grea-pentru-orice-guvern-10844184
10844184
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.