O furtună extremă de zăpadă pune stăpânire pe Europa. Mai multe ţări sunt deja acoperite de un strat consistent de ninsoare

Postat la 07 ianuarie 2020 77567 afişări

O furtună extremă de zăpadă pune stăpânire pe Europa. Mai multe ţări sunt deja acoperite de un strat consistent de ninsoare

O furtună extremă de zăpadă, numită Hephaestion, a acoperit Grecia, Turcia, Balcanii şi Mediterana cu un strat gros de ninsoare. Acest lucru vine în condiţiile în care Scandinavia suferă de asemenea o criză dramatică de frig, deoarece temperaturile scad în regiune. În Grecia, zăpada uriaşă coincide cu vânturile puternice, creând condiţii asemănătoare viscolului. Autorităţile au cerut cetăţenilor să se pregătească pentru atacul vântului, al ploii şi al zăpezii, pe fondul temerilor legate de siguranţa călătoriilor, interzicând chiar şi accesul pe drumurile dificile.

Meteorologul BBC Sarah Keith-Lucas a remarcat săptămâna aceasta în Europa va fi remarcat un puternic contrast al vremii. Astfel, în timp ce oraşe precum Madrid şi Roma experimentează o explozie de soare în ianuarie, iar în Germania şi Italia temperaturile ating maxime de 14 grade Celsius, nordul şi sudul Europei vor fi copleşite de un val brusc de zăpadă.

Prezentatorul vremii de la BBC a declarat: „Am avut nişte vânturi foarte puternice, ploi abundente şi ninsoare în toată Croaţia şi Grecia. Acum se deplasează spre Turcia. Situaţia va dura până la jumătatea săptămânii. Valul de frig este, de asemenea, prezent în toată Scandinavia, aducând zăpadă în regiuni din Norvegia.”

Meteorologul Marko Korosec a remarcat că valul de zăpadă care se deplasează în sudul Europei, spre Turcia, pare „periculos”. El a avertizat că frontul meteorologic va aduce „precipitaţii excesive cu inundaţii locale şi în special cantităţi uriaşe de zăpadă”.

Vânturile puternice ar putea duce, de asemenea, la o creştere semnificativă a valurilor în Marea Egee, în timp ce se aşteaptă zăpadă proaspătă în Balcani. Vânturile au atins viteze până la 161 km / h duminică, ceea ce a determinat oficialii din Grecia să închidă mai multe porturi. Cu toate acestea, prognoza arată că după miercuri, vremea va deveni treptat, dar constant, mai caldă şi mai luminoasă în toată regiunea. În Marea Britanie se estimează că zăpada va lovi unele părţi din nordul Scoţiei săptămâna aceasta, conform ultimelor prognoze meteorologice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
zapada,
conditii,
ninsoare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.