Numărul insolvenţelor a crescut în primele nouă luni cu circa 6%

Autor: Cristina Cuncea Postat la 21 octombrie 2013 56 afişări

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele nouă luni ale anului a crescut cu aproape 6%, la 20.220, în luna septembrie 1.734 de societăţi ajungând în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

În primele nouă luni ale anului 2012 s-au înregistrat 19.118 firme intrate în insolvenţă la nivelul întregii ţări, arată datele ONRC.

Numărul de insolvenţe din septembrie este mai mare decât nivelul înregistrat în luna precendentă, când 1.028 de firme au intrat în insolvenţă.

Bucureşti şi Bihor conduc în topul judeţelor cu cele mai multe insolvenţe în acest an, cu 2.593 (în creştere cu 15% faţă de 2012), respectiv 1.206 (+20%), urmate de Galaţi cu 1.186 (+60%). Cele mai puţine insolvenţe au fost consemnate în judeţul Călăraşi - 134 de cazuri şi Harghita - 161 de cazuri în acest an.

Cele mai multe firme care s-au confruntat cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din comerţ, peste 7.170 intrate în insolvenţă, dar şi cele din construcţii - 2.723, hoteluri şi restaurante - 2.221 şi industria prelucrătoare - 2.211.

La sfârşitul lunii septembrie erau active circa un milion de firme.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INSOLVENŢĂ,
STATISTICĂ,
/actualitate/numarul-insolventelor-a-crescut-in-primele-noua-luni-cu-circa-6-11545550
11545550
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.