Noua tulpină a coronavirusului s-a răspândit în România? Cum aflăm dacă mutaţia virusului a ajuns în ţara noastră
Marea Britanie se izolează după ce peste 1.000 de cazuri asociate unei noi tulpini au fost identificate pe teritoriul său
Începând de duminică, în Europa au intrat în vigoare noi restricţii de circulaţie, din cauza noii tulpini coronavirus care circulă, în special, în Marea Britanie. O universitate din România a cerut oficial probe pentru a afla dacă noua mutaţie a coronavirusului se află deja pe teritoriul nostru
Nu ştim cât de mult s-a răspândit noua tulpină a coronavirusului în Europa, dar Comisia Europeană le cere tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene să facă eforturi pentru a preveni răspândirea acestei forme a virusului.
Cel mai important lucru este ca laboratoarele din fiecare ţară să analizeze şi să secvenţieze virusul, în urma testelor PCR. În România, acest lucru se face la Universitatea din Suceava.
Mihai Dimian, prorector al universităţii spune că am putea şti şi noi dacă noua tulpină circulă în România, a trimis deja solicitări la Timişoara şi Craiova să trimită probe ale unor oameni veniţi din Marea Britanie în ultimele două săptămâni, iar rezultatele le vom avea, cel mai probabil, după Revelion.
Până de Crăciun vom primi aceste probe. Ele trebuie stocate şi transportate în condiţii speciale. Observ că sunt acum tot felul de ştiri legate de depozitarea vaccinului. Ei, cam aşa trebuie procedat şi cu aceste probe.
Până acum, noua tulpină a fost descoperită, pe lângă Marea Britanie, în Danemarca, Olanda şi Italia. Nu sunt dovezi clare, dar britanicii spun că noua tulpină de coronavirus se transmite cu 70 la sută mai repede decât cea care a circulat în primul val al epidemiei”, a afirmat pentru Aleph News Mihai Dimian, prorector al Universităţii Suceava.
„De cele mai multe ori virusul nu este mai activ, pentru că nu încearcă să îşi omoare gazda, ci să devină mai contagios, ca să se poată răpândi cu mai mare uşurinţă. În acest moment, când ştim că virusul suferă mutaţii foarte repede şi ştim că avem această mutaţie, trebuie să luăm în calcul o campanie de vaccinare mult mai rapidă.”, a apreciat Radu Ţincu, medic ATI de la Spitalul Floreasca.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro