Moneda euro este în creştere, dar bursele nu se mişcă după aprobarea acordului pentru Grecia

Postat la 21 februarie 2012 9 afişări

Moneda euro s-a apreciat marţi pe pieţele asiatice, iar activele defensive, cu un grad ridicat de siguranţă, au înregistrat scăderi, după ce miniştrii Finanţelor din zona euro au aprobat cel de-al doilea acord de finanţare externă pentru Grecia, însă bursele nu au reacţionat pozitiv.

Acţiunile din Asia au evoluat indecis, iar principalii indici bursieri din regiune au închis în scădere uşoară, reflectând temerile investitorilor că acordul reprezintă o soluţie doar pe termen scurt.

Acordul de 130 miliarde euro însoţit de o schemă de conversie a obligaţiunilor greceşti în titluri cu maturităţi mai îndelungate şi un cupon mai mic a împins moneda euro la 1,329 dolari, în urcare cu 0,4%, iar traderii anticipează noi creşteri ale monedei până la începutul lunii martie.

Moneda unică europeană s-a stabilizat ulterior la 1,326 dolari, în creştere cu 0,2% faţă de referinţa de luni de la Londra. Piaţa americană a fost închisă luni, cu ocazia unei sărbători oficiale. Euro a urcat cu 0,4% faţă de yenul japonez.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Moneda euro,
burse,
Grecia,
/actualitate/moneda-euro-este-in-crestere-dar-bursele-nu-se-misca-dupa-aprobarea-acordului-pentru-grecia-9262472
9262472
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.