Modificările aduse legii privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor, sesizate la CCR

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 11 iulie 2022 22 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat la CCR cu legea pentru aprobarea OUG 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, adoptată în vederea simplificării modului de realizare a testului IMM.

Modificările aduse legii privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor, sesizate la  CCR

„Prin legea supusă controlului de constituţionalitate, se aprobă, cu modificări şi completări, O.U.G. nr. 10/2022 prin care a fost modificată şi completată Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. O.U.G. nr. 10/2022 a fost adoptată în vederea simplificării modului de realizare a testului IMM, totodată extinzându-se şi sfera programelor naţionale destinate finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii cu două noi programe, şi anume: programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii „Start-up Nation – ROMÂNIA” şi programul privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19”, arată Klaus Iohannis.

Potrivit sursei citate, prin legea criticată, Parlamentul a aprobat O.U.G. nr. 10/2022 cu modificări şi completări, în sensul includerii obligaţiei deputaţilor şi senatorilor de a supune propunerile legislative cu impact asupra mediului de afaceri analizei Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, înainte de transmiterea spre avizare şi a stabilirii obligaţiei iniţiatorului actului normativ „de a prelua” propunerile rezultate în urma consultărilor care au stat la baza raportului privind testul IMM, iar, în cazul nepreluării propunerilor, instituirea obligaţiei de a justifica acest lucru printr-o notă publicată pe site-ul propriu.

„Considerăm că, prin conţinutul său normativ, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 61, art. 69 alin. (2), art. 74 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie pentru motivele dezvoltate în cele ce urmează”, apreciază preşedintele Iohannis.

Prin pct. 1 al art. unic din legea trimisă la promulgare, se modifică art. 9 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, care va avea următorul cuprins „(2) Principalele proiecte de acte normative, inclusiv propunerile legislative ale deputaţilor şi senatorilor, cu impact asupra mediului de afaceri vor fi supuse de iniţiatori, înainte de a fi transmise spre avizare, analizei Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii”. Totodată, prin pct. 2 al art. unic, alineatul (42) al articolului 91 din Legea nr. 346/2004 se va modifica şi va avea următorul cuprins: „(42) Iniţiatorul actului normativ preia propunerile rezultate în urma consultărilor care au stat la baza întocmirii raportului privind aplicarea Testului IMM, având ca scop finalizarea proiectului de act normativ. În cazul în care nu vor fi preluate toate propunerile formulate în cadrul consultărilor, iniţiatorul actului normativ are obligaţia de a justifica acest lucru printr-o notă publicată pe site-ul propriu”.

„Din analiza conţinutului normelor mai sus indicate, prin utilizarea sintagmei „inclusiv propunerile legislative ale deputaţilor şi senatorilor” în cuprinsul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, pe de-o parte, şi prin referirea în mod generic, fără a se distinge cu privire la sfera noţiunii de „iniţiator” în cuprinsul art. 91 alin. (42) din aceeaşi lege, pe de altă parte, rezultă că deputaţii şi senatorii vor fi obligaţi să preia în propunerile lor legislative propunerile rezultate în urma consultărilor care au stat la baza întocmirii raportului privind aplicarea Testului IMM. Considerăm că această soluţie legislativă contravine regimului constituţional al mandatului reprezentativ al deputaţilor şi senatorilor, astfel cum este acesta stabilit în art. 69 din Constituţie, întrucât impune preluarea de către deputaţi şi senatori, atunci când iniţiază o propunere legislativă, a unor soluţii prestabilite”, arată şeful statului.

Klaus Iohannis arată că în cazul legii criticate, cele două puncte ale art. unic folosesc formulări imperative precum „vor fi supuse”, respectiv „preia”.

„În condiţiile în care acestea prescriu conduita de urmat a deputaţilor şi senatorilor atunci când formulează propuneri legislative cu impact asupra mediului de afaceri, apreciem că modificările aduse de Parlament aduc atingere art. 61 şi art. 69 alin. (2) din Constituţie. Mai mult, nerespectarea obligaţiei de a justifica nepreluarea tuturor propunerilor nici nu ar putea atrage răspunderea senatorului ori deputatului respectiv pentru modul în care îşi exercită mandatul parlamentar”, se menţionează în sesizare.

Totodată, Klaus Iohannis afirmă că pct. 1 şi 2 ale art. unic din legea supusă controlului de constituţionalitate nu îndeplinesc cerinţele de claritate şi previzibilitate a legii, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii, aşa cum au fost dezvoltate într-o amplă jurisprudenţă a Curţii Constituţionale.

„O primă neclaritate rezultă din lipsa corelării normelor propuse cu ansamblul reglementărilor existente. (...) O a doua neclaritate rezultă din însuşi modul de formulare a modificărilor şi completărilor prevăzute de pct. 2 al art. unic din legea supusă controlului de constituţionalitate. Astfel, deşi legiuitorul a folosit în prima teză o formulare imperativă, utilizând sintagma „preia”, în teza a doua se instituie o obligaţie în sarcina iniţiatorului, în ipoteza nepreluării tuturor propunerilor formulate în cadrul consultărilor, respectiv de a justifica acest lucru printr-o notă publicată pe site-ul propriu. În cazul în care obligaţia incumbă deputaţilor sau senatorilor care îşi exercită dreptul constituţional de iniţiativă legislativă, este neclar cum anume se va materializa obligaţia de publicare a notei justificative şi dacă aceasta se referă la publicarea pe pagina de internet a Camerei din care face parte membrul Parlamentului sau pe paginile celor două Camere”, afirmă Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis cere judecătorilor CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii este neconstituţională.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
iohannis,
imm,
ccr

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.