Miliardele de dolari nu mai înseamnă nimic pentru lumea cripto: Şeful Binance a lansat după colapsul FTX un plan de salvare a companiilor cripto însă fără succes. Cele 2 miliarde de dolari aruncaţi în joc n-au reuşit să risipească frica de un tsunami al falimentelor care ameninţă industria

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 25 noiembrie 2022 1391 afişări

Miliardele de dolari nu mai înseamnă nimic pentru lumea cripto: Şeful Binance a lansat după colapsul FTX un plan de salvare a companiilor cripto însă fără succes. Cele 2 miliarde de dolari aruncaţi în joc n-au reuşit să risipească frica de un tsunami al falimentelor care ameninţă industria

Changpeeng Zhao, omul din spatele celui mai mare cripto exchange din lume, a venit după colapsul FTX cu un plan de salvare al companiilor cripto care se confruntă cu probleme de lichiditate. Şeful Binance a pus pe masă 2 miliarde de dolari în acest scop, însă lumea cripto nu şi-a revenit încă după falimentul companiei lui Sam Bankman-Fried, iar teama apariţiei unui val de falimente paralizează industria, scrie Bloomberg.

Zhao susţine că vrea să limiteze impactul falimentului FTX asupra lumii cripto, în ciuda faptului că CEO-ul Binance a contribuit în mod activ la această problemă. Pe 6 noiembrie, Zhao anunţa pe Twitter intenţia de a vinde tokenuri FTX în valoare de 530 de milioane de dolari. Dezastrul platformei FTX  a cutremurat industria, care încă calculează cât de severe vor fi pe termen lung efectele colapsului.

„Există prea multă incertitudine pe piaţă pentru ca planul lui Zhao să funcţioneze. Este imposibil ca fondul de redersare să fie piesa de puzzle care va schimba totul. Încă nu ştim care este amploarea falimentului şi cum o să afecteze industria. Cu toate acesetea cred că suntem aproape de vârful crizei, iar pieţele nu vor mai scădea prea mult de aici înainte”, a declarat Hayden Hughes, CEO-ul plaformei de social-trading Alpha Impact.

Credibilitatea lui Zhao pus în poziţia de salvator al industriei este un subiect destul de controversat ţinând cont de rolul activ pe care l-a jucat în prăbuşirea gigantului FTX. Membrii Parlamentului Britanic au cerut Binance să explice circumstanţele în care a fost lansată postarea Şefului Binance pe Twitter şi dacă compania a înţeles impactul unei astfel de acţiuni asupra industriei.

Un alt element care contribuie la problema credibilităţii este şi faptul că deşi Binance deţine licenţe pentru a opera în multe ţări, compania nu are un sediu stabil cunoscut. Când a fost întrebat despre această chestiune, şeful platformei Binance a preferat să nu ofere detalii ci doar să spună că doar Dubai şi Paris reprezintă „centrele globale ale companiei”.

Printre companiile pe care Binance încearcă să le salveze se numără Voyager, un business din lumea cripto care a revenit în lumina reflectoarelor după colapsul FTX. De asemenea Binance caută să finanţeze Genesis Global, un broker cripto din SUA care caută finanţare urgent pentru a se menţine pe linia de plutire. Şeful Binance este de părere că dacă Genesis se prăbuşeşte, ar putea afecta atât lumea cripto cât şi pe marii investitori instituţionali.

„De fiecare dată când un mare jucător din industrie se prăbuşeşte, toată industria resimte colapsul şi asta ar însemna mai multe probleme pe lângă cele existetente deja”, a spus Zhao.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
miliarde,
industrie,
refuz,
faliment,
companii,
lansare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.