Milenialii renunţă la Booking şi Airbnb? Tot mai mulţi tineri cumpără vacanţe prin intermediul agenţiilor

Autor: Ioana Matei Postat la 22 august 2019 397 afişări

Milenialii renunţă la Booking şi Airbnb? Tot mai mulţi tineri cumpără vacanţe prin intermediul agenţiilor

„Tot mai mulţi tineri se adresează agenţiei pentru pachete complete de sejururi şi circuite, cca. 80% dintre ei solicitând o vacanţă în afara ţării.”, a declarat Carmen Pavel, preşedintele agenţiei de turism J’Info Tours.

Conform unei analize făcute de agenţia de turism J’Info Tours asupra comportamentului de cumpărare al turiştilor săi, se observă o creştere cu 12%, pe ultimele 12 luni, a numărului de vânzări de sejururi şi circuite către cei din generaţia Millennials (tinerii între 23 şi 38 de ani), faţă de perioada iulie 2017- iulie 2018.

„Motivul principal pentru care aceştia încep să se reorienteze către consilierii în turism sunt: lipsa timpului necesar pentru organizarea cap-coadă a unei vacanţe, aceasta implicând multă documentare, rezervări şi informaţii dificil de gestionat, uneori. De asemenea, agenţia capată din nou valoare în ochii călătorului sub 40 de ani, pentru că un consilier în turism te poate sfătui să alegi vacanţa potrivită stilului tău de viaţă, îţi poate furniza mai multe informaţii şi, mai ales, poate gestiona neplăcerile ce pot apărea pe parcursul ei, găsind cele mai bune soluţii. Astfel, eşti protejat în cazul în care pleci printr-o agenţie, pentru că aceasta răspunde de serviciile contractate de tine.”, a adăugat Carmen Pavel.

J’Info Tours a constatat că aproximativ 80% dintre tinerii între 20 şi 40 de ani, care contactează agenţia, preferă circuitele pe continentul american, Statele Unite fiind una dintre destinaţiile pe care se observă o creştere a numărului de cereri, cu cca. 18%, în ultimele şapte luni faţă de perioada similară a lui 2018.

„Mulţi tineri vor să ajungă în oraşele emblemă ale SUA: New York, San Francisco şi Los Angeles şi pe plajele din Hawaii. Las Vegas este una dintre destinaţiile care continuă să fascineze, astfel încât sunt căutate circuitele care cuprind celebrul oraş al luminilor şi al cazinourilor.” a mai spus preşedintele J’Info Tours, Carmen Pavel.

„Marea surpriză vine dinspre America de Sud, Mongolia şi Etiopia. Dacă, până în prezent, peste 70% dintre cei ce mergeau în circuitele spre aceste destinaţii aveau, la vremea rezervării, peste 60 de ani, acum se observă o schimbare de profil al turistului.

Astfel, pentru finalul lui 2019 şi pentru 2020, cca. 45% din numărul rezervărilor spre locurile sus amintite, sunt din partea celor de până în 40 de ani, ce provin din marile oraşe ale României. Aceştia doresc să se rupă de ritmul cotidian alert şi preferă vacanţele în care se pot bucura de natură şi peisaje spectaculoase. Ei îşi rezervă expediţii pe urmele civilizaţiilor străvechi, maiaşe şi incaşe din ţările sud-americane, Mexic, Peru, Guatemala, Bolivia sau vacanţele în care se trăieşte experienţa vieţii de nomad, cum sunt cele în Mongolia.

Destinaţia care trezeşte interesul celor între 35 şi 55 de ani, ce au ca pasiuni fotografia, religia şi istoria este Etiopia cu ale sale populaţii tribale şi cu atracţii turistice cu puternică încărcătură religioasă. Se ştie că Etiopia este ţara care, după Rusia, are cea mai mare comunitate de ortodocşi si deţine Chivotul cu Tablele Legii, dăruite de Dumnezeu lui Moise, pe Muntele Sinai.” a precizat Carmen Pavel.

Creşterea numărului celor ce nu-şi mai organizează singuri vacanţele, ci apelează din nou la agenţii se observă şi în alte părţi ale lumii, cum rezultă din rapoartele unor organizaţii din turism din Marea Britanie sau SUA.

Potrivit raportului ABTA (asociaţie ce reuneşte peste 1200 de agenţii din Marea Britanie) privind trendurile în turismul lui 2019 (Travel Trends Report 2019), turiştii încep să apeleze din nou la agenţii, 45% dintre aceştia manifestându-şi încrederea că profesoniştii din domeniu îi pot consilia şi le pot oferi vacanţele potrivite nevoilor lor.

Raportul anual al MMGY Global (cea mai mare agenţie de marketing intergrat, din domeniul turismului şi industriei ospitalităţii), Portretul călătorilor americani (Portrait of American Travelers), publicat în iulie 2019, relevă şi el faptul că 13% dintre vacanţe au fost rezervate prin agenţiile de turism, faţă de 8% în 2018.

Potrivit aceluiaşi raport, 19% dintre consumatorii de vacanţe au declarat că intenţionează să utilizeze serviciile oferite de o agenţie de turism, în următorii doi ani, faţă de 16% în 2018.

De asemenea, tot conform studiilor MMGY, 24% dintre Mileniali au declarat că, în ultimul an, au contractat o vacanţă printr-o agenţie, comparativ cu cei din generaţia Baby Boomers (cei între 55 şi 75 de ani) dintre care numai 12% au apelat la o agenţie şi cu cei aparţinând Generaţiei X (cu vârste între 40 şi 54 ani) care au apelat doar în proporţie de 10% la serviciile unor profesionişti în turism.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.