Michelle Obama acuzată că a cheltuit zece milioane de dolari din banii contribuabililor pentru vacanţe

Postat la 25 august 2011 10 afişări

Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, ar fi cheltuit zece milioane de dolari din banii contribuabililor doar pe vacanţe în ultimul an, potrivit unor surse de la Casa Albă, citate de Daily Mail, în ediţia electronică.

"Este dezgustător. Michelle profită de poziţia sa privilegiată în timp ce majoritatea americanilor care muncesc din greu abia îşi pot permite o săptămână sau două de concediu", a declarat o sursă pentru National Enquirer. Când s-a făcut calculul final, s-a constatat că ea a chetuit peste zece milioane de dolari din banii contribuabililor doar pe vacanţe. Prima Doamnă ar fi petrecut 42 de zile de vacanţă în ultimul an, inclusiv cea din Spania de 375.000 de dolari şi cele patru zile la ski în Vail, Colorado, unde a cheltuit 2.000 de dolari pe noapte pentru un apartament la hotelul Sebastian. În plus, sejurul de nouă zile al familiei la Martha's Vineyard este, de asemenea, scump, proprietatea închiriată costând 50.000 de dolari pe săptămână. "Lui Michelle îi plac, de asemenea, băuturile alcoolice scumpe în timpul excursiilor. Preferă martini cu votcă de cea mai bună calitate şi are o preferinţă aparte pentru vinurile spumoase scumpe", a declarat sursa citată.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sua,
obama,
vacante,
cheltuieli
/actualitate/michelle-obama-acuzata-ca-a-cheltuit-zece-milioane-de-dolari-din-banii-contribuabililor-pentru-vacante-8653391
8653391
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.