METEO. Prognoza vremii pe regiuni până la 8 iulie

Autor: Ioana Matei Postat la 29 iunie 2013 391 afişări

Administraţia Naţională de Meteorologie a difuzat prognoza meteo pentru toate regiunile ţării în următoarea săptămână, până la 8 iulie.

METEO. Prognoza vremii pe regiuni până la 8 iulie

BANAT

În primele zile va avea loc o scădere a temperaturii, spre 23 de grade. Ulterior regimul termic va creşte uşor şi treptat, spre valori medii de 27 de grade, comparabile cu normele climatologice ale primei decade a lunii iulie. Vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice, probabilitatea pentru ploi de scurtă durată fiind mai ridicată în intervalul 29 iunie-2 iulie. În rest, doar trecător şi izolat va ploua slab.

CRIŞANA

Dupa data de 2 iulie şi până pe 7 iulie se remarcă o tendinţă de creştere uşoară şi treptată a temperaturilor diurne, spre valori normale, de 25-26 de grade. Minimele nocturne vor creşte de la 12 la 14 grade, cu uşoare fluctuaţii de 1-2 grade. Ploi pe arii mai extinse, îndeosebi averse însoţite de descărcări electrice, se vor semnala până la 2 iulie, apoi ploile, de scurtă durată şi slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse.

TRANSILVANIA

De la maxime diurne de aproximativ 26 de grade, în primele zile din iulie se va ajunge spre medii de 21 de grade ziua si 14 grade noaptea. În intervalul 3-7 iulie regimul termic va creşte uşor şi treptat, la sfârşitul intervalului fiind prognozate valori apropiate de normele climatologice ale primei decade din luna iulie, de aproximativ 24 de grade ziua şi 12 grade noaptea. Ploile, de scurtă durată, se vor semnala pe tot parcursul intervalului, dar probabilitatea pentru averse pe arii extinse şi mai însemnate cantitativ va fi semnificativă în intervalul 29 iunie – 2 iulie.

MARAMUREŞ

După 2 iulie se va remarca o tendinţă uşoară, dar constantă, de încălzire, care va determina la sfârşitul intervalului de prognoză medii ale temperaturilor maxime de 24-25 de grade şi ale minimelor de aproximativ 13 grade, apropiate de normele climatologice ale perioadei. Ploile vor fi prezente aproape zilnic, dar probabilitatea pentru averse mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse va creşte între 29 iunie şi 2 iulie.

MOLDOVA

De la medii diurne de 24-25 de grade în data de 2 iulie, ulterior se remarcă o uăoară tendinţă de creştere, spre 26 de grade la sfârşitul intervalului de prognoză. Mediile temperaturilor minime se vor menţine în jur de 14-15 grade până la sfârşitul perioadei de prognoză. Vor fi averse, izolat mai importante cantitativ şi însoţite de descărcări electrice, în intervalul 30 iunie -2 iulie. În restul intervalului de prognoză doar izolat şi trecător va ploua slab.

DOBROGEA

Temperaturile diurne vor scădea până la medii de 26 de grade între 1 şi 3 iulie şi abia spre sfârşitul intervalului se vor apropia din nou de 28 de grade. Mediile temperaturilor minime vor scădea, relativ constant, de la 21 de grade în prima dimineaţă, spre 17-18 grade către sfârşitul perioadei de prognoză. În perioada de prognoză probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai mare în intervalul 30 iunie - 2 iulie.

MUNTENIA

Intervalul 30 iunie-3 iulie va fi caracterizat de medii diurne de 26-27 de grade, pentru ca între 3 si 7 iulie temperaturile diurne să urce din nou spre 28-29 de grade, valori apropiate de normele climatologice ale acestei perioade din an. Minimele nocturne vor avea o evoluţie oscilantă în jurul mediilor multianuale, spre aproximativ 16 grade la sfârşitul perioadei de prognoză. Va ploua local până la 2 iulie, iar probabilitatea pentru cantităţi de apă mai importante va fi semnificativă pe 2 iulie.

OLTENIA

Pe 30 iunie va avea loc o răcire a vremii, spre medii termice de aproximativ 25 de grade, pentru ca apoi temperatura să crească uşor şi treptat, spre valori normale la sfârşitul intervalului de prognoză, de aproximativ 28 de grade. Minimele nocturne vor varia uşor, cu tendinţă de creştere de la 13 spre 16 grade în ultima zi a intervalului de prognoză. Ploile vor fi puţine, slabe cantitativ, exceptând data de 2 iulie, când se vor semnala pe arii mai extinse.

LA MUNTE

Regimul termic va avea uşoare variaţii în jurul mediilor normale climatologic, cu o tendinţă de creştere spre 18 grade ziua si 10 grade noaptea. Aversele, însoţite de descărcări electrice, se vor semnala în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar mai însemnate cantitativ vor fi în intervalul 29 iunie - 1 iulie.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/meteo-prognoza-vremii-pe-regiuni-pana-la-8-iulie-11049689
11049689
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.