Măsurile de stimulare economică din zona euro vor fi menţinute,urmând să fie ajustate gradual

Autor: Mihai Draghici Postat la 16 februarie 2021 19 afişări

Măsurile de stimulare economică din zona euro vor fi menţinute,urmând să fie ajustate gradual

Miniştrii de Finanţe din zona euro au convenit să fie menţinute măsurile de stimulare economică cât va fi necesar, urmând să fie ajustate în funcţie de evoluţia crizei pandemiei, a declarat preşedintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, pledând pentru consolidarea rolului internaţional al monedei euro.

Paschal Donohoe, ministrul irlandez de Finanţe şi preşedintele Eurogrupului, a declarat luni seară, după o reuniune derulată prin videoconferinţă, că abordarea bugetară a zonei euro va fi stabilită "până în vară", explicând că, pe măsură ce relansarea economică avansează, măsurile de stimulare vor deveni punctuale.

"Eurogrupul menţine foarte activ implicarea în criza medicală şi economică din zona euro. (...) Cu cât depăşim mai rapid această pandemie, cu atât vom aborda mai rapid consecinţele economice", a declarat Paschal Donohoe, conform Consiliului Uniunii Europene.

"Sigur că relansarea graduală va fi susţinută şi consolidată de Fondul comun de relansare. (...) Dar situaţia rămâne gravă. Nivelul locurilor de muncă este sub limita la care am vrea să fie. (...) Este necesar să continuăm să protejăm cetăţenii de această pandemie şi să menţinem politici de susţinere economică atât cât va fi necesar. Există riscul inerent de retragere a susţinerii prea devreme, în opoziţie cu retragerea prea târziu. În contextul incertitudinii şi provocărilor, există în continuare necesitatea coordonării eforturilor monetare şi bugetare", a subliniat preşedintele Eurogrupului.

"Când vom începe să ieşim din criza medicală, reacţia noastră politică va trebui adaptată gradual. Vom vorbi despre acest lucru constant în următoarele luni", a explicat Paschal Donohoe.

Preşedintele Eurogrupului a precizat că miniştrii de Finanţe din zona euro vor stabili în aprilie cum să gestioneze tranziţia relansării economice, inclusiv prin stabilirea criteriilor de identificare a companiilor viabile şi de alocare a asistenţei financiare.

Paschal Donohoe a pledat pentru consolidarea rolului monedei euro pe plan internaţional. "Obiectivul este reducerea dependenţei de alte monede şi consolidarea autonomiei în diverse situaţii. În acelaşi timp, intensificarea rolului internaţional al monedei noastre implică şi potenţiale situaţii de schimb, pe care continuăm să le monitorizăm. Miniştrii de Finanţe au convenit că acţiunile de susţinere a rolului internaţional al euro trebuie să fie ample, să includă progrese în diverse domenii, uniunea economică şi monetară, uniunea bancară, uniunea pieţelor de capital şi implementarea Programului Viitoarea Generaţie UE", a subliniat Paschal Donohoe.

Uniunea Europeană a alocat mii de miliarde de euro pentru programe de stimulare economică, în contextul crizei asociate pandemiei. Printre măsurile de stimulare se numără susţinerea lichidităţilor corporative, suspendarea plăţilor creditelor şi taxelor, precum şi subvenţii salariale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ue,
zona euro,

ALEPH STORY: Economia României a crescut spectaculos în T1/2021, depăşind toate aşteptările. O discuţie cu Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, editor-prezentator InSecuritate, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.