Malaezia, destinaţia ideală pentru a face bani

Autor: Matei Postat la 11 septembrie 2012 87 afişări

“Schimbul comercial este cea mai bună modalitate pentru ca o ţară să evolueze”, a declarat H.E. Hon. Dato’ Nik Musatafa Kamal Bin Nik Ahmad, Ambasadorul Malaeziei în România, într-o conferinţă despre oportunităţile de business şi economice pe care Malaezia le oferă României.

Valoarea schimburilor comerciale realizate între România şi Malaezia s-a situat la o valoare de 140 milioane de dolari în 2011, în creştere faţă de cele 103 milioane de dolari din 2010, provenită, în mare parte, din direcţia importului de petrol, maşini şi echipamente electrice, articole din mase plastice şi cauciuc, ulei de palmier. Se doreşte ca pe viitor,importurile să exploreze şi zone precum energia verde, educaţia, turismul, bunuri de larg consum.

Aflată în sud-vestul Asiei, înconjurată de cele mai mari puteri economice mondiale, Malaezia a evoluat de la producţia de cauciuc şi ulei la scară mare spre exportul mărfurilor, industrializare la nivel înalt şi servicii şi ajungând să fie în topul destinaţiilor asiatice preferate pentru investiţii străine directe, cu un procent de 31, 5% în 2010, potrivit unui raport UNCTAD al Investiţiilor la nivel mondial.

Potrivit informaţiilor oficiale oferite de Ambasadă, se doreşte atingerea unui venit naţional brut de 523 de milioane de dolari până în 2020, prin exploatarea a 12 zone economice "cheie", printre care uleiul, gazul şi energia; uleiul de palmier şi cauciucul, servicii financiare; turism, servicii business; electronice şi electrice, vânzări en gros şi retail, educaţie, sănătate, comunicaţii şi infrastructură. Două programe guvernamentale au fost create cu acest scop, Noul Model Economic şi Programul Economic de Transformare.

Rezervele mici de petrol şi creşterea consumului domestic necesită orientarea către alte sectoare de comerţ, printre care uleiul, dar şi resursele de energie regenerabilă, potrivit spuselor Amsadorului. Producţia de cauciuc nu mai este o afacere profitabilă pentru că plasticul este foarte ieftin , iar cea de ceai este destinată exclusiv sectorului alimentar, de aceea se doreşte ca în agricultură, malaiezienii să se orienteze spre plantele farmaceutice.

Ambasadorul spune că Malaezia beneficiază atât de resurse naturale, cât şi "umane", ţara fiind de-a lungul timpului condusă de leadership foarte bun, de continuitate şi stabilitate politice: primul ministru anterior era poreclit "Părintele Independenţei", iar cel care l-a succedat a fost "Părintele Diplomaţiei".

Malaiezienii mizează foarte mult pe capitalul uman, organizează traininguri şi consideră că învăţatul ar trebui să fie continuu pe întreaga perioadă de viaţă a unui om. De aceea, gradul de alfabetizare al ţării a depăşit valoarea de 90 la sută, iar o mare parte dintre studenţi sunt trimişi peste ocean pentru a fi la curent cu noile tehnologii: "Ţinem la tradiţie dar trebuie să ne adaptăm, să fim competitivi pentru a nu ajunge istorie" a declarat Ambasadorul.

Forţa de muncă prietenoasă, capabilă să comunice cu majoritatea pieţelor din regiune a contribuit la clasarea Malaeziei pe locul trei în topul celor mai atractive locaţii pentru destinaţii outsourcing, potrivit unui studiu realizat de A.T.Kearney Global Services Location Index.

Criza zonei euro reprezintă un motiv de îngrijorare, dar experienţa crizei economice asiatice din 1998 când moneda naţională, ringgitul malaiezian, a ajuns de la de la 2, 5 ringgit pentru un dolar la 5 la un dolar este un exemplu optimist, ţara reuşind să depăşească situaţia economică proastă. Au reuşit să treacă cu bine prin folosirea de metode "neortodoxe", cum ar fi interzicerea schimbului monetar al monedei naţionale peste ocean. Ambasadorul Malaeziei crede că este greşită "abordarea de turmă" şi că fiecare stat în parte trebuie să îşi dezvolte propriile strategii, "nu poţi să dai acelaşi medicament tuturor şi nu trebuie să depinzi de străini pentru a te corecta, ci să îţi găseşti propriile soluţii".

În ceea ce priveşte turismul dintre România şi Malaezia, Ambasadorul a spus că malaiezienii aleg Europa ca destinaţie turistică, dar se orientează spre Paris, Germania, Grecia, Anglia, deşi la câteva ore se află Bucureştiul, iar românii se orienteză spre India, deşi la patru ore distanţă se află Malaezia, unde nu ai nevoie de viză şi consideră că "este ceva la care trebuie lucrat", referindu-se la autorităţile care reprezintă ambele ţări.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/malaezia-destinatia-ideala-pentru-a-face-bani-10054346
10054346
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.