Mai stăm încă trei luni cu FMI

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 24 martie 2013 41 afişări

Pe frontul angajamentelor restante ale Guvernului faţă de FMI, săptămâna trecută a adus ca noutate doar declaraţia ministrului Relu Fenechiu că anunţul de privatizare a CFR Marfă va fi publicat în jur de 6-8 aprilie, "după ce îşi vor termina treaba cei de la Deloitte, consultanţii".

CFR Marfă, care a anunţat că estimează pentru 2-13 o pierdere de 211 mil. lei, ar urma să fie vândută până la jumătatea lunii mai. FMI a aprobat prelungirea cu trei luni a actualului acord cu România, care urma să expire la 30 martie, motivând că această decizie "va oferi timp autorităţilor române spre a aplica măsurile necesare" pentru a-şi îndeplini angajamentele, în special prin reducerea arieratelor la nivelul administraţiei centrale şi locale şi prin îmbunătăţirea managementului la companiile de stat.

Actualul acord preventiv, încheiat la 30 martie 2012, pune la dispoziţia României 3,5 mld. euro, din care Guvernul a optat să nu folosească până acum nicio tranşă.

Dincolo de acest anunţ, preocuparea Guvernului pentru punctele delicate din programul cu FMI a luat exclusiv calea justiţiei, prin atacarea găurile negre din economie cu cea mai mare încărcătură de amintiri politice portocalii. Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite la DNA un raport din care reiese că Hidroelectrica a fost prejudiciată cu sute de milioane de euro, bani ce "au ajuns pe la Videanu şi PNL". Raportul, întocmit de Corpul de Control al Guvernului, indică drept vinovaţi, printre alţii, pe foştii demnitari Adriean Videanu, Ion Ariton şi Tudor Şerban pentru pierderile de 553,1 mil. lei din 2009-2011 din cauza contractelor păguboase încheiate cu "băieţii deştepţi".

În acelaşi timp, DNA a făcut cunoscut că pe baza sesizărilor de la Corpul de Control depuse în ultimul an au fost constituite 21 de cauze penale în curs de instrumentare, iar în una dintre cauze, procurorii au dispus începerea urmăririi penale. DNA lucrează în continuare cu garda veche, întrucât conflictele politice din jurul Ministerului Justiţiei şi al CSM n-au permis numirea unui înlocuitor al lui Daniel Morar la conducerea instituţiei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/mai-stam-inca-trei-luni-cu-fmi-10687185
10687185
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.