Mai mulţi directori ai Chevron au interdicţie de a părăsi Brazilia, urmând să fie puşi sub acuzare

Postat la 19 martie 2012 17 afişări

Un tribunal din Brazilia a interzis părăsirea ţării unui grup de 17 directori executivi ai subsidiarelor locale ale companiilor americane Chevron şi Transocean, care ar putea fi puşi sub acuzare pentru fapte în legătură cu deversarea petrolieră din noiembrie din largul ţărmului brazilian.

Un judecător federal din Rio de Janeiro a aprobat solicitarea procurorilor, care vor să pună sub acuzare ambele companii americane.

Sunt vizaţi 17 directori executivi ai filialelor locale ale Chevron şi Transocean, inclusiv directorul general al Chevron Brazil, George Buck.

Procurorii au arătat că acuzaţiile vor fi prezentate marţi sau miercuri judecătorilor.

Decizia privind interdicţia de a părăsi ţara vine la o zi după ce Paza de Coastă din Brazilia a descoperit o nouă pată de petrol în apropiere de exploatarea offshore Frade, operată de Chevron în parteneriat cu Petrobras (Brazilia) şi un consorţiu de companii japoneze.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Chevron,
interdicţie,
Brazilia,
directori
/actualitate/mai-multi-directori-ai-chevron-au-interdictie-de-a-parasi-brazilia-urmand-sa-fie-pusi-sub-acuzare-9413784
9413784
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.