Lovitura zilei: Fitch taie ratingul Greciei cu trei trepte, invocand riscul incapacitatii de plata

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 13 iulie 2011 8 afişări

Agentia de rating Fitch a redus cu trei trepte ratingul Greciei pentru datoria pe termen lung in valuta si euro, de la B+ la CCC, motivand decizia prin lipsa unui program de finantare care sa depaseasca momentul 2013, cand actualul pachet de salvare acordat de UE si FMI in mai anul trecut va expira.

Ratingul pentru datoria pe termen scurt in valuta a fost redus de la B la C. Agentia mentioneaza ca ramane in vigoare plafonul de rating AAA al zonei euro, valabil pentru toate statele zonei, inclusiv pentru Grecia.

La 20 mai, Fitch depunctase Grecia si asociase o perspectiva negativa ratingurilor acesteia, avertizand ca daca UE si FMI nu se vor pune de acord asupra unui program de finantare credibil, calificativele urma sa fie inrautatite in continuare. In acelasi timp, agentia pleca de la premisa ca noul pachet de finantare nu va fi acordat conditionat de implicarea sectorului privat, adica de asumarea unor pierderi de catre creditorii Greciei prin acceptarea unor scadente mai lungi ale datoriilor ori a diminuarii valorii lor. Cum insa incertitudinea persista si asupra noului program UE-FMI, pentru care decizia a fost amanata pentru septembrie, cat si asupra rolului creditorilor privati, Fitch a procedat acum la o noua retrogradare de rating.

In plus, noteaza Paul Rawkins si Chris Pryce, autorii analizei, performanta economiei elene este slaba: veniturile la buget sunt sub tintele asumate, exista dubii ca Grecia va continua consolidarea fiscala in climatul actual de nesiguranta economica si financiara, iar o scadere a PIB de 4% in 2011 este foarte probabila, urmata de o redresare modesta in 2012. Estimarile Comisiei Europene situeaza necesitatile brute de finantare pentru Grecia la 172 de miliarde de euro pana la jumatatea lui 2014, in timp ce veniturile de 30 de miliarde de euro scontate de Grecia din programul de privatizare sunt incerte.

Ca puncte pozitive, Fitch noteaza faptul ca parlamentul elen a adoptat recent pachetul de masuri de austeritate pe termen mediu si ca pentru anul in curs este realista o estimare a veniturilor din privatizare la 5 miliarde de euro.

Atata vreme insa cat nu se ajunge la un acord privind finantarea externa a Greciei dincolo de orizontul anului 2013 si cat persista ideea implicarii creditorilor privati ai Greciei in usurarea poverii datoriei, "posibilitatea intrarii in incapacitate de plata este reala". Orice implicare a sectorului privat in rezolvarea problemei datoriilor va fi deci taxata de agentie drept o proba ca Grecia a intrat in incapacitate de plata si va fi marcata ca atare in calificativele datoriei elene.

FMI estimeaza ca Grecia va avea nevoie de un nou credit de 71 de miliarde de euro de la statele UE, la care sa se adauge inca 33 de miliarde de euro reprezentand datorii catre bancile private, pe care acestea ar urma sa le rostogoleasca, adica sa le amane plata. Atat Fitch, cat si Standard&Poor's au avertizat insa ca vor trata orice implicare a creditorilor privati drept un eveniment taxabil drept incapacitate de plata a Greciei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/lovitura-zilei-fitch-taie-ratingul-greciei-cu-trei-trepte-invocand-riscul-incapacitatii-de-plata-8494606
8494606
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.