Lista de medicamente gratuite şi compensate a fost extinsă

Autor: Andreea Tobias Postat la 25 martie 2022 84 afişări

Ministerul Sănătăţii extinde lista de medicamente gratuite şi compensate prin introducerea a 34 noi molecule, începând cu data de 1 aprilie 2022.

Lista de medicamente gratuite şi compensate a fost extinsă

Guvernul a aprobat vineri proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând medicamentele de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi a medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

A fost aprobată decontarea triplei terapii (Kaftrio) pentru tratarea pacienţilor cu fibroză chistică.

Actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate prevede introducerea unui număr de 34 molecule noi destinate pacienţilor cu afecţiuni neurologice şi Parkinson, ciroză biliară, boli endocrine şi metabolice, boli cronice ale rinichiului, boli degenerative ale ochiului (glaucom).

De asemenea, sunt medicamente destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, molecule noi pentru pacienţii cu diabet zaharat, molecule pentru tratarea bolilor rare -hemofilie/talasemie, pentru hipertensiune pulmonară, amiotrofie spinală, amiloidoză şi angioedem ereditar, informează Ministerul Sănătăţii.

„Continuăm creşterea accesului pacienţilor la tratamente de ultimă generaţie. Este a doua actualizare a listei de medicamente compensate şi gratuite din acest an pentru pacienţii cu boli cronice grave”, declară Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 aprilie 2022.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
medicamente,
listă,
extindere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.