LinkedIn o ia inaintea Facebook cu listarea la Bursa

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 06 ianuarie 2011 11 afişări

Reteaua de socializare de business LinkedIn are in plan sa demareze procedurile de listare la bursa pana in luna martie 2011 si a selectat deja consultantilor financiari pentru acest proces, potrivit unor surse apropiate discutiilor citate de Reuters. Anuntul vine la doar cateva zile de la discutiile tot mai aprinse despre listarea Facebook, in contextul finantarii recent obtinute.

Listarea LinkedIn ar fi astfel prima din randul retelelor de socializare din lume, urmand sa fie asistata de Morgan Stanley, Bank of America si JP Morgan, sustin sursele citate. Totusi, decizia listarii la bursa ar fi fost luata candva in ultimele trei luni ale anului trecut, dar se speculeaza ca LinkedIn se grabeste sa ajunga pe bursa inaintea Facebook intrucat listarea in urma unei companii evaluate la 50 de miliarde de dolari s-ar putea dovedi un esec.

"Nu avem ce comenta cu privire la aceasta speculatie", a declarat un oficial al LinkedIn. "Listarea la bursa este doar una dintre miscarile pe care le-am putea lua in considerare", a mai spus oficialul, fara a da alte detalii.

Ca si in cazul Facebook, informatii despre situatia financiara a retelei sociale si veniturile din publicitate si din diferite alte servicii oferite utilizatorilor de business contra cost nu sunt cunoscute.

Despre valoarea care ar putea fi obtinuta pe bursa odata cu listarea este prea devreme de discutat, dar pe baza pretului pentru care sunt tranzactionate actiunile LinledIn pe piata secundara privata SharesPost, valoarea retelei de socializare ar fi de 2,2 de miliarde de dolari.

Printre actionarii companiei se numara fondurile de investitii Sequoia Capital, Greylock Partners, Bessemer Venture Partners si banca de investiţii Goldman Sachs.

Reteaua are in prezent peste 97 de milioane de utilizatori, dintre care peste 375.000 sunt din Romania, conform disponibile pe site-ul companiei, cifra care a crescut cu aproximativ 100.000 in ultima jumatate de an.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LinkedIn,
Facebook,
Bursa
/actualitate/linkedin-o-ia-inaintea-facebook-cu-listarea-la-bursa-7868770
7868770
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.