Lege promulgată: Maşinile abandonate vor putea fi ridicate mai rapid de pe drumurile publice

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 26 iunie 2020 694 afişări

Lege promulgată: Maşinile abandonate vor putea fi ridicate mai rapid de pe drumurile publice

Un vehicul va fi considerat abandonat dacă a fost lăsat pe drumuri sau în parcări publice mai mult de 6 luni fără ITP şi asigurare RCA în vigoare, iar proprietarul nu a plătit impozitul aferent, se arată într-o lege promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Legea, iniţiată de senatorul USR Nicu Fălcoi, prevede că maşinile abandonate vor putea fi ridicate mai rapid de pe drumurile publice.

Conform noii legislaţii, un vehicul va fi considerat abandonat dacă a fost lăsat pe drumuri/parcări publice mai mult de 6 luni fără ITP şi asigurare RCA în vigoare, iar proprietarul nu a plătit impozitul aferent.

Perioada în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice va fi scurtată de la 1 an la 6 luni, în timp ce definiţia termenului „vehicule fără stăpân” se modifică pentru a include şi acele vehicule înmatriculate în străinătate, care nu puteau fi ridicate din simplul motiv că nu au numere de înmatriculare româneşti.

Iniţiativa prevede obligaţia autorităţilor să înmâneze sau, în cazuri excepţionale, să afişeze la adresa de domiciliu a proprietarului somaţia de plată, în timp ce proprietarul are la dispoziţie 5 zile de la primirea somaţiei pentru a depune dovada achitării taxelor auto, amenzilor şi dovada efectuării ITP-ului.

„Este o victorie a bunului simţ civic şi a responsabilităţii individuale. Pe de o parte, nu poţi permite, ca autoritate, să laşi pe marginea drumurilor mii şi mii de maşini neasigurate şi nesigure din punct de vedere tehnic – riscuri majore pentru circulaţie – şi, în acelaşi timp să nu te achiţi de responsabilităţile care îţi revin ca şi proprietar al unui bun. În plus, nu de multe ori, maşinile abandonate devin depozite de gunoi, ceea ce reprezintă un serios risc de sănătate publică”, a declarat senatorul USR Nicu Fălcoi după aprobarea proiectului în Parlament.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
lege,
promulgată,
maşini

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.