Lapte praf importat din Elveţia şi alterat, cauza unui scandal în China

Postat la 29 martie 2013 30 afişări

Un oficial din cadrul unei firme chineze partenere a grupului agroalimentar elveţian Hero a fost arestat sub acuzaţie pentru alterare de lapte praf pentru bebeluşi, au anunţat joi oficiali chinezi. Autorităţile din oraşul unde se află sediul societăţii au declarat că firma a comis infracţiuni multiple, aproape 25 de tone de lapte praf fiind confiscate.

Lapte praf importat din Elveţia şi alterat, cauza unui scandal în China

 Autorităţile din oraşul Suzhou, în estul Chinei, unde se află sediul societăţii Xile Lier, au declarat că firma a comis infracţiuni multiple şi că directorul acesteia, Mo Jun, a fost arestat, iar aproape 25 de tone de lapte praf au fost confiscate.

Acest anunţ a fost făcut după ce postul de televiziune naţional chinez CCTV a dezvăluit că societatea a amestecat lapte praf importat cu lapte perimat, a schimbat data expirării pe cutii şi a prezentat lapte pentru copii mai mari drept lapte destinat sugarilor.

Este vorba despre ultimul scandal alimentar în China, o ţară care se confruntă cu extrem de numeroase asemenea evenimente. Însă problema laptelui pentru bebeluşi este extrem de sensibilă, în urma unui scandal, în 2008, referitor la lapte cu melamină, o substanţă introdusă în lapte în locul proteinelor, ceea ce a provocat moartea a cel puţin şase bebeluşi şi boli cronice altor aproximativ 300.000 de copii.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/lapte-praf-importat-din-elvetia-si-alterat-cauza-unui-scandal-in-china-10698868
10698868
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.