“La Doi Paşi”, un soi de franciză a Metro Cash & Carry România

Autor: Ioana Mihai Postat la 01 martie 2012 93 afişări

Metro Cash & Carry România (MCCR) lansează programul „La Doi Paşi”, un concept de franciză menit să susţină micii comercianţi independenţi din comerţul tradiţional. Aproximativ 200 de magazine de pe piaţa românească s-au alăturat acestui program, peste 80 dintre acestea fiind deja funcţionale după derularea proiectul pilot.

Franciza "La Doi Paşi" presupune aderarea revânzătorilor la o reţea naţională. MCCR oferă cursuri de instruire, consultanţă privind alcătuirea sortimentaţiei şi monitorizare profesională a preţurilor, adaptată la sectorul respectiv dar şi asistenţă pentru marketing. La fiecare două săptămâni, MCCR România va publica broşuri publicitare şi va promova selectiv produsele proaspete şi ultra proaspete, precum şi cele marcă proprie. Ideea de bază este aceea de a construi un parteneriat de durată şi reciproc avantajos cu comercianţii independenţi.

Spre deosebire de modelele obişnuite de franciză, programul La Doi Pasi permite proprietarilor de magazine să-şi păstreze independenţa financiară şi operaţională, pe durata întregii colaborări. MCCR îşi păstrează specificul de vânzare cu ridicata.

"Serviciile pe care le oferim în cadrul francizei La Doi Paşi sunt rezultatul consultării frecvente cu clienţii noştri profesionişti acest concept fiind urmarea firească a programului de consultanţă conceput pentru comerţul tradiţional, <Trader Support & Partnership>, lansat în 2008. Prin acest program, peste 2.000 de clienţi revânzători şi-au remodelat magazinele şi şi-au optimizat activitatea." explică Marc Carena, director management clienţi Metro Cash & Carry România.

Principalul obiectiv al Programului "Trader Support & Partnership" (TS&P) are în vedere profesionalizarea clienţilor revânzători şi modernizarea magazinelor acestora. Împreună cu clienţii săi, MCCR efectuează o evaluare atentă a situaţiei de piaţă şi a afacerilor acestora. Pe baza datelor compilate astfel, sunt elaborate măsuri de îmbunătăţire. în acest context, experţii se concentrează, printre altele, pe gestionarea sortimentaţiei, stabilirea preţurilor, amenajarea magazinului şi metodele moderne de marketing.

Un program similar de franciză susţinut de companie pentru clienţii revânzători se desfăşoară cu succes în Polonia şi Bulgaria, sub branduri locale.

Metro Cash & Carry România este parte integrantă a Metro Cash & Carry Internaţional şi a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/la-doi-pasi-un-soi-de-franciza-a-metro-cash-carry-romania-9359112
9359112
comments powered by Disqus
Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti

Cea mai de succes poveste din imobiliarele româneşti a început în Iaşi, în urmă cu 20 de ani, odată cu deschiderea primului centru comercial din afara Bucureştiului şi a celui de al doilea mall al ţării.

vezi continuarea
ZF.ro
SURPRIZĂ: Cu cât cresc pensiile. Veşti bune pentru milioane de români SURPRIZĂ: Cu cât cresc pensiile. Veşti bune pentru milioane de români
ULTIMĂ ORĂ. Schimbare fulger de la ţara în care trăiesc 500.000 de români. Toate regulile au fost schimbate
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Tomac anunţă că Băsescu va candida la PMB: Că va pierde Nicuşor este meritul USR, nu al PMP Tomac anunţă că Băsescu va candida la PMB: Că va pierde Nicuşor este meritul USR, nu al PMP
Ştefănescu, despre Ciolacu: Tace şiret. Misiunea trebuie îndeplinită conform ordinelor
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării
COMENTARIU Valeriu Şuhan Pe bune ? Nu-mi da vestea asta...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.