Kremlinul estimează că cetăţenii ruşi au investiţii de peste 210 miliarde de dolari în piaţa crypto

Autor: Alex Ciutacu Postat la 02 februarie 2022 54 afişări

Kremlinul estimează că cetăţenii ruşi au investiţii de peste 210 miliarde de dolari în piaţa crypto

Cetăţenii ruşi au investiţii de circa 214 miliarde de dolari în piaţa crypto, conform unor estimări ale guvernului rus, citate de CoinTelegraph.

Publicaţia americană Bloomberg notează că ruşii sunt responsabili pentru 12% din deţinerile totale de crypto la nivel global.

Estimările guvernului rus au fost realizate prin analizarea adreselor IP ale celor mai mari utilizatori ruşi înscrişi pe platforme de exchange pentru criptomonede, şi prin corelarea acestor informaţii cu alte seturi de date.

Kremlinul analizează deţinerile ruşilor în această piaţă în contextul în care Rusia se pregăteşte de reglementarea pieţei crypto. Estimările actuale ar putea fi totuşi unele conservatoare, în contextul în care mulţi utilizatori apelează la instrumente care le păstrează anonimitatea atunci când tranzacţionează, în lipsa unui cadru coerent de reglementare.

În acelaşi timp, un nivel de 214 miliarde de dolari prezintă un salt major faţă de ultima estimare discutată de politicienii ruşi. Potrivit agenţiei de presă Tass, controlată de statul rus, în decembrie 2021 politicienii estimau că deţinerile erau la mai puţin de o treime faţă de nivelul estimat în prezent.

Rusia este a trea putere dn lume în ceea ce priveşte activitatea de minare de Bitcoin, iar Vladimir Putin vrea să mizeze pe energie ieftină pentru ca ţara să-şi păstreze avantajul competitiv.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.