Jucătorii online pe site-uri neautorizate pot face până la doi ani de închisoare

Postat la 11 octombrie 2011 17 afişări

Persoanele care pariază utilizând platforme sau site-uri de jocuri de noroc neautorizate în România pot face închisoare de la 6 luni la 2 ani, potrivit lui Cristian Costea, partener la casa de avocatură Boştină&Associates.

Cornea a declarat însă, la seminarul "Piaţa jocurilor de noroc - încotro?", organizat de ZF în colaborare cu Boştină&Associates, că deocamdată nu a fost nimeni pedepsit pentru astfel de infracţiuni. "Pe site-urile de jocuri de noroc se poate vedea dacă acestea sunt autorizate", a spus avocatul. În România sunt 450.000 de oameni care joacă online, dar este dificil de arătat că o persoană a jucat pe un site neautorizat, potrivit lui Costea. Reprezentantul casei de avocatură susţine că pentru reuşita jocurilor de noroc online în România este nevoie de înfiinţarea şi autorizarea operatorilor de monitorizare şi raportare. Un organizator de jocuri de noroc online nu poate funcţiona în lipsa monitorizării. "Legea a lăsat o portiţă în ceea ce priveşte monitorizarea jocurilor de noroc online. Legea spune că ar putea exista o autoritate de stat sau agenţi economici din privat. Nu este clar cine va monitoriza jocurile de noroc online în România", a mai spus el.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
internet,
online,
jocuri,
inchisoare
/actualitate/jucatorii-online-pe-site-uri-neautorizate-pot-face-pana-la-doi-ani-de-inchisoare-8855873
8855873
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.