Isărescu: Dacă mi-aş asuma un risc pentru a stimula economia, reducerea CAS ar fi cea mai binevenită

Postat la 05 octombrie 2011 14 afişări

Reducerea contribuţiilor sociale reprezintă un risc, însă ar fi cea mai binevenită măsură pentru a stimula economia pentru că munca este supraîmpovărată, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care şi-a nuanţat astfel afirmaţiile din ziua precedentă.

"Sub nicio formă nu am spus că sunt împotriva reducerii CAS. Dacă ar fi să-mi asum un risc, merg mai departe şi fac o judecată mai clară. Dacă ar fi să-mi asum un risc pentru a stimula economia, cred că reducerea CAS ar fi cea mai binevenită întrucât munca este supraîmpovărată", a spus Isărescu la Romania Financial Forum, eveniment organizat de MEDIAFAX în parteneriat cu BNR. "Soluţiile par simple, cum ar fi contribuţiile sociale trebuie scăzute, impozitele trebuie scăzute, dar la a doua rundă de judecăţi constaţi că astea pot să eşueze după primele şase luni, pentru că nu le poţi finanţa. Reducerea CAS ar împinge creşterea investiţiilor în sectorul privat, dar ar însemna o resursă în minus pentru investiţiile publice. Orice investiţie neterminată este o resursă imobilizată. O ţară se dezvoltă sau îşi creşte nivelul de trai pe măsură ce-şi mobilizează resursele, nu le imobilizează. Prioritizarea investiţiilor este esenţială, dar să vedem ce înseamnă când ai 40.000 de proiecte nefinalizate", a afirmat marţi şeful băncii centrale.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
economie,
cas,
reducere,
isarescu,
bnr
/actualitate/isarescu-daca-mi-as-asuma-un-risc-pentru-a-stimula-economia-reducerea-cas-ar-fi-cea-mai-binevenita-8840163
8840163
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.