Ionel Dancă, şeful cancelariei prim-ministrului: Avem acum 3 mld. de euro disponibili pentru companii

Autor: Răzvan Botea Postat la 02 iulie 2020 69 afişări

Ionel Dancă, şeful cancelariei prim-ministrului, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live că 3 mld. de euro, reprezentând ajutor în granturi pentru asigurarea lichidităţii pentru companii, sunt disponibili în acest moment.

Ionel Dancă, şeful cancelariei prim-ministrului: Avem acum 3 mld. de euro disponibili pentru companii

Ionel Dancă, şeful cancelariei prim-ministrului, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live că 3 mld. de euro, reprezentând ajutor în granturi pentru asigurarea lichidităţii pentru companii, sunt disponibili în acest moment.

„În prima parte a programului veţi vedea măsuri de sprijin sub formă de granturi care sunt disponibile acum, începând cu această lună şi până la sfârşitul anului, companiile au acces la aceste fonduri pe care le-am disponibilizat prin măsura flexibilizării între programele operaţionale existente. Avem aşadar această sumă disponibilă de aproximativ 3 mld. euro sub formă de granturi”, a spus el la ZF Live.

Banii reprezintă ajutor pentru asigurarea capitalului de lucru pentru repornirea activităţilor economice afectate, schemă de ajutor pentru activităţi de comerţ, granturi pentru investiţii. Ionel Dancă a spus că Ordonanţa de Urgenţă pentru aceste măsuri a fost redactată de Ministerul Economiei împreună cu Ministerul Fondurilor Europene şi că săptămâna viitoare va fi discutată în şedinţa de guvern. Măsurile fac parte din planul de relansare economică.

„Aici suntem cu toate procedurile în faza finală de aprobare. ceea ce înseamnă granturi de repornire pentru microîntreprinderi, HoReCa, etc. sunt derulate de Ministerul Economiei. Ordonanţa de urgenţă a fost elaborată împeună cu ministerul Fondurilor Europene, este deja pe circuit şi sperăm ca săptămâna viitoare să intre în şedinţă de guvern. Aşa cum a anunţat premierul, toate actele normative pentru această linie de programe vor fi aprobate în această lună”, a mai spus Dancă la ZF Live.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companii,
premier,
ajutor,
zf live

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.