Iohannis: Adevărul trist e că avem mult prea multe şcoli neautorizate sau neverificate

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 09 martie 2021 40 afişări

În România sunt mult prea multe clădiri neautorizate sau neverificate în ultimul deceniu, a spus, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, despre autorizaţiile de securitate la incendiu, autorizaţiile sanitare şi vulnerabilităţile seismice ale unităţilor de învăţământ.

Iohannis: Adevărul trist e că avem mult prea multe şcoli neautorizate sau neverificate

„Am avut o întâlnire mai specială privind şcoli sigure şi sănătoase în România. Discuţiile de azi (marţi - n.r.) au vizat autorizaţiile de securitate la incendiu, autorizaţiile sanitare, vulnerabilităţile seismice, adică la cutremure, dar şi posibilităţile de consolidare a fondului construit care deserveşte sistemul de educaţie. Adevărul este că avem încă mult prea multe clădiri neautorizate sau neverificate în ultimul deceniu”, spune Klaus Iohannis.

El precizează că peste 40% dintre şcoli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat.

„Am discutat nu atât despre probleme, fiindcă ele sunt cunoscute, dar am discutat despre soluţii. Eu îmi doresc, premierul îşi doreşte, toţi cei care au participat ne dorim să găsim soluţii şi să facem o dată paşii spre şcolile sigure şi sănătoase pe care ni le dorim. Am agreat că e foarte important ca prin alocările bugetare, atât din fonduri naţionale, cât şi europene, zona de infrastructură educaţională să fie transformată într-o reală prioritate pentru noi toţi. În PNRR vor fi prevăzute fondurile necesare pentru demararea unor investiţii majore”, adaugă şeful statului.

El apreciază că este absolută nevoie de revizuirea reglementărilor privind construirea, dar şi amenajarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ, precizând că majoritatea normativelor sunt mai vechi de 10 ani.

„Ştim că lucrurile sunt de multe ori foarte complicate, prea birocratizate. De aceea, ne-am propus să simplificăm, să debirocratizăm şi să eficientizăm întregul proces”, conchide preşedintele Klaus Iohannis.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
iohannis,
şcoli,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.