Într-o perioadă în care majoritatea afacerilor suferă, antreprenorul cu cel mai mare lanţ de cafenele plănuieşte să ajungă la 1.000 de unităţi

Autor: Cristina Bellu Postat la 11 ianuarie 2021 284 afişări

Într-o perioadă în care majoritatea afacerilor suferă, antreprenorul cu cel mai mare lanţ de cafenele plănuieşte să ajungă la 1.000 de unităţi

Reţeaua de cafenele 5 to Go a încheiat 2020 cu peste 220 de unităţi pe plan local, iar planurile de extindere vor continua şi în următorii ani, potrivit lui Radu Savopol, co­fondator 5 to Go.

“Există un potenţial enorm de dezvoltare care poate fi exploatat, aşa că şi obiectivele pe care eu şi echipa ni le setăm sunt ambiţioase pe plan mediu şi lung. Cred că putem depăşi 300 de locaţii în 2021, cu accent pe dezvoltare masivă la nivel regional, pe consolidare în Capitală, mai ales în cartiere, şi prin parteneriate cu diverse businessuri, şi cred că vom putea ajunge la un total de 1.000 de cafenele în România, în următorii cinci ani”, spune Radu Savopol.

Totodată, compania are în plan să dezvolte şi divizia de retail şi să meargă cu extinderea businessului în afara ţării.

“Ne vom concentra şi pe dezvoltarea diviziei de retail şi îmi doresc să reuşim extinderea în plan internaţional a businessului”, completează Radu Savopol.

5 to go a luat naştere în 2015, odată cu lansarea primei cafenele în apropiere de Piaţa Lahovari, la câţiva paşi de Teatrul Ţăndărică. Astăzi, reţeaua a depăşit pragul de 220 de locaţii şi este cel mai extins lanţ de cafenele din Europa de Est, dar şi cea mai accesată franciză din România.

Radu Savopol şi Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piaţa HoReCa din România conceptul de preţ unic pentru toate produsele comercializate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
5 to Go,
cafenele,
romania,
extindere,
Radu Savopol

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.