Înmatriculările de maşini în Europa, cea mai mare scădere din ultimii doi ani. Topul mărcilor de autovehicule noi înmatriculate în România

Postat la 16 octombrie 2012 11 afişări

Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 31,1% în luna septembrie, la aproximativ 4.700 unităţi, singurul stat UE cu un declin mai abrupt fiind Grecia, în timp ce piaţa europeană s-a contractat cu 11%, la 1,1 milioane înregistrări, cea mai severă contracţie din ultimii doi ani.

Numărul total al înmatriculărilor de autovehicule din România a coborât cu 28% în septembrie faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la 6.476, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), care includ mopede şi motociclete, microbuze şi autobuze, dar şi vehicule pentru transportul mărfurilor. Dacia s-a menţinut pe poziţia de lider de piaţă, cu 1.049 autoturisme noi înmatriculate în septembrie, în scădere cu 45,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Locul al doilea a fost ocupat de Volkswagen, cu 524 unităţi, în coborâre cu 29,9%, urmat de o altă marcă a grupului german, Skoda, cu 404 unităţi, reprezentând un declin de 37,6%. Marca Ford a reuşit 391 livrări, în scădere cu numai 1,5%, în timp ce Renault a consemnat o contracţie de 40,1%, la 355 unităţi, potrivit DRPCIV.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
autovehicule,
masini,
inmatriculari
/actualitate/inmatricularile-de-masini-in-europa-cea-mai-mare-scadere-din-ultimii-doi-ani-topul-marcilor-de-autovehicule-noi-inmatriculate-in-romania-10225961
10225961
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.