Industria auto locală a intrat „în pandemie“ încă din 2019: cei mai mari 30 de angajatori au renunţat la 10.000 de locuri de muncă

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 19 august 2020 68 afişări

Primii 30 de mari angajatori din industria auto din România, producţia de maşini şi de componente auto, şi-au redus efectivele cu 10.000 de angajaţi în 2019 com­pa­rativ cu anul precedent, fiind prima dată în ultimii cinci ani când industria auto începe restructurarea, în loc să creeze locuri de muncă.

Industria auto locală a intrat „în pandemie“ încă din 2019: cei mai mari 30 de angajatori au renunţat la 10.000 de locuri de muncă

20 din cei mai mari 30 de angajatori din auto şi-au redus efectivele în 2019.

Primii 30 de mari angajatori din industria auto din România, producţia de maşini şi de componente auto, şi-au redus efectivele cu 10.000 de angajaţi în 2019 com­pa­rativ cu anul precedent, fiind prima dată în ultimii cinci ani când industria auto începe restructurarea, în loc să creeze locuri de muncă, potrivit calculelor ZF realizate pe baza datelor publicate de companii pe platforma Confidas.

Yazaki, Leoni Piteşti şi Fujikura sunt trei dintre marii angajatori din auto care au raportat în bilanţul din 2019 cu cel puţin 1.000 de oameni mai puţin faţă de 2018. Mai mult, datele analizate de ZF arată că 20 dintre cei mai mari 30 de anga­jatori din auto şi-au redus numărul de oameni din fabrici în 2019 faţă de anul precedent.

„Digitalizarea proceselor şi faptul că volumul a scăzut cu circa 15% anul tre­cut la nivel mondial sunt doi dintre fac­to­rii care au adus această fluctuaţie ne­gati­vă”, a spus Bogdan Gabor, country manager al companiei de re­crutare şi consultanţă în re­surse umane Lugera, The People Repu­blic, şi preşedinte al Asociaţiei Ro­mâ­ne a Agenţilor de Muncă Tem­po­rară (ARAMT).

Automobile Dacia şi-a păstrat sta­tutul de cel mai mare angajator din auto, pe o singură entitate fiscală, raportând un număr total de 14.761 de angajaţi la finalul anului trecut, dar Ford România a înregistrat cel mai mare număr de persoane nou angajate pe parcursul anului trecut, de circa 840 de oameni, ajungând astfel la un număr de total de peste 5.289 de angajaţi.

Analiza ZF ia în calcul doar en­ti­tă­ţile fiscale, aşa cum apar ele la Registrul Co­merţului, şi nu include grupuri de firme. Clasamentul include doar com­pa­niile care aveau bilanţ financiar depus până la 15 august 2020. „O parte dintre angajaţi revin în zona de automotive, în zona de logistică, seg­ment care a crescut din punctul de vedere al numărului de angajaţi, în zona de componente electronice”, mai spune Bogdan Gabor.

Salariul brut al unui angajat într-o com­panie din industria auto cu fabrică în Timişoara se încadrează între 2.600 şi 2.900 de lei, în timp ce o persoană care lu­crează în Braşov poate câştiga un salariu brut între 2.200 - 2.500, iar un angajat în Ploieşti poate ajunge la un salariu brut lunar de peste 3.000 de lei, conform datelor transmise de Bogdan Gabor.

„Salariile nu cred că vor mai creşte, vor stagna o perioadă pe toate segmentele, pentru că forţa de muncă este mai disponibilă acum. Având forţă de muncă disponibilă, companiile nu mai sunt nevoite să crească salariile pentru a fi competitive.”

Primii 30 de angajatori din industria auto au avut în 2019 un număr total de aproape 128.000 de angajaţi.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.