Incă o ţară reimpune restricţii, după o creştere semnificativă a cazurilor de Covid

Autor: Gabriel Negreanu Postat la 19 septembrie 2020 372 afişări

Incă o ţară reimpune restricţii, după o creştere semnificativă a cazurilor de Covid

Restricţiile au fost înăsprite în Atena de către autorităţile elene, pe măsură ce infecţiile cu Covid continuă să crească. De luni până pe 4 octombrie, maximum nouă persoane se vor putea aduna împreună în aer liber, în timp ce până la 20 de persoane pot participa la înmormântări, nunţi şi botezuri.

Concertele în interior şi în aer liber au fost suspendate, iar persoanelor cu vârstă mai mare de 68 de ani li s-a cerut să-şi reducă deplasările şi să evite transportul public.

Creşterea numărului de infecţii din ultimele luni a forţat autorităţile să reintroducă treptat interdicţiile, inclusiv impunerea utilizarii obligatorie a măştilor în toate spaţiile publice şi private închise.

Autorităţile elene au raportat 339 de noi infecţii vineri, după 359 înregistrate joi, cu jumătate din cazuri în zona metropolitană a Atenei, Attica, unde locuieşte aproximativ o treime din populaţia ţării.

„Vedem tendinţe crescătoare, iar epicentrul este Atena. Creşterea infecţiilor coincide cu întoarcerea din vacanţă”, a declarat prof. Gikas Magiorkinis, expert în boli infecţioase.

Numărul total de cazuri al Greciei de la începutul pandemiei este acum de 14.738, iar 327 de persoane au murit.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
grecia,
restricţii,
covid

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.