Încă o ţară europeană le cere românilor test COVID-19 negativ

Autor: Laura Buciu Postat la 13 noiembrie 2020 136 afişări

Autorităţile spaniole au anunţat, joi, noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Spaniei în contextul pandemiei de COVID-19, au transmis reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe. Românii vor trebui să prezinte test negtiv pentru SARS-CoV-2.

Încă o ţară europeană le cere românilor test COVID-19 negativ

Potrivit MAE, din 23 noiembrie 2020, va fi introdusă obligativitatea prezentării unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la intrarea pe teritoriul Regatului Spaniei, de către toate persoanele care sosesc din zone sau state cu risc epidemiologic ridicat.

Testul trebuie să fie făcut cu maximum 72 ore anterior intrării pe teritoriul spaniol.

România se regăseşte printre statele care vor fi vizate de măsura privind obligativitatea prezentării unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

Lista zonelor/statelor cu risc epidemiologic ridicat va fi actualizată de autorităţile spaniole la fiecare 15 zile şi publicată pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii spaniol, cu 7 zile anterior intrării în vigoare, pentru a permite informarea din timp a călătorilor.

Totodată, MAE reaminteşte că toate persoanele care călătoresc spre Regatul Spaniei trebuie să completeze, anterior efectuării călătoriei, un formular privind starea de sănătate prin intermediul aplicaţiei Spain Travel Health (SpTH) sau a paginii de internet www.spth.gob.es. Ulterior completării formularului, va fi generat un cod unic QR de sănătate care va trebui prezentat (digital sau pe suport hârtie) la controlul de sănătate efectuat în aeroportul de destinaţie/punctele de control ale frontierei. Având în vedere noile condiţii, formularul va include o rubrică suplimentară privind rezultatul testului PCR pentru COVID-19.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, la sosirea în Regatul Spaniei, autorităţile spaniole pot solicita călătorilor dovada în original a testului PCR (în format digital sau pe hârtie), document care trebuie să fie redactat în limba spaniolă sau engleză, să cuprindă numele şi prenumele călătorului, datele documentului de identitate naţional sau al paşaportului cu care se va legitima, data realizării testului, datele unităţii medicale care a realizat testul şi rezultatul negativ al testului.

MAE subliniază că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numerele de telefon de urgenţă ale: Ambasadei României la Madrid: 0034 669.362.202, Consulatului General al României la Barcelona: +34 661 547 853, Consulatului General al României la Sevilla: +34 648 212 169, Consulatului General al României la Bilbao: +34 608 956 278, Consulatului României la Castellon de la Plana, Consulatului României la Ciudad Real: +34 609 513 790, Consulatului României la Zaragoza: +34 663 814 474 şi al Consulatului României la Almeria: +34 682 733 408.

Totodată, MAE recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51930, http://madrid.mae.ro şi http://www.mae.ro/ şi informarea temeinică anterior deplasărilor în Regatul Spaniei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
test,
spania,
risc

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.