Preţul aurului a crescut din 2001 şi până către finele anului trecut: în septembrie 2001, cotaţia era de cca 275 dolari/uncie, iar în aceeaşi lună a lui 2012 ajunsese la peste 1.770 dolari/uncie, ceea ce înseamnă în total o creştere de 544%. În acest interval de timp au fost, desigur, inclusiv perioade în care preţul aurului a marcat corecţii, unele chiar însemnate, cum a fost o bună parte din anul 2008 sau prima parte a anului trecut; în general însă, investitorii pe termen lung, respectiv de peste un an, au avut de câştigat.

Aurul a scăzut însă destul de consistent în ultimele trei luni ale anului trecut; apoi, pe parcursul lui 2013, preţul său a înregistrat o adevărată prăbuşire, respectiv de la 1.672,2 dolari/uncie la începutul acestui an, la 1.294 dolari/uncie la sfârşitul săptămânii trecute, o scădere de cca 22,6% în acest an. "În ultima perioadă, aurul s-a comportat inclusiv ca o marfă pur-şi-simplu, manifestând anumite evoluţii în consecinţă", a precizat Silviu Pojar.

Comportamentul "de marfă" al aurului i-a adus acestuia scăderi în ultima perioadă inclusiv de pe urma rezultatelor sub aşteptări privind economia Chinei. Ulterior, declaraţiile preşedintelui Fed, Ben Bernanke privind posibilitatea reducerii stimulentelor monetare la finalul anului curent şi apoi eliminarea lor în 2014 au constituit "lovitura de graţie” pentru metalul preţios: investitorii nu mai au nevoie să achiziţioneze aur pentru protejarea capitalului, probabilitatea unei inflaţii mari în următorii ani scăzând semnificativ. Astfel, săptămâna trecută, preţul aurului a căzut sub nivelul de 1.300 dolari/uncie, atingând minimul din septembrie 2010 şi până în prezent. "Unii aveau impresia (nesusţinută, desigur) că <<aurul este oricum întotdeauna câştigător>>, chiar dacă mai marchează anumite corecţii...

Căderea preţului aurului cu aproape un sfert faţă de valoarea de la începutul anului curent, în condiţiile economice actuale şi ţinând cont de analiza tehnică, nu poate intra însă sub incidenţa unei corecţii neînsemnate, ci a constituit un trend consistent", a arătat Silviu Pojar.

În general, investitorii care sunt câştigători "de cursă lungă" (indiferent pe ce perioade realizează fiecare investiţie) sunt cei care îşi formează o strategie şi o respectă, după cum reiese din teoriile de management al riscului: cei care îşi determină în mod obiectiv anumite ţinte de profit (raţionale) şi care închid tranzacţiile în momentul în care acestea au fost atinse sunt cei care obţin cumulat cele mai bune rezultate.

Mişcările emoţionale în schimb, care ies din limitele strategiei sunt cele care aduc, în medie, cele mai mari pierderi. Mai importante decât ţintele de profit sunt însă limitele impuse eventualelor pierderi, dacă piaţa evoluează în sens invers celui estimat de investitor la deschiderea unei tranzacţii: odată fixat un plafon, pierderea trebuie marcată şi – astfel- limitată. "Aurul a oferit în timp suficiente oportunităţi de câştig pe trend de creştere; cei care au cumpărat însă prea târziu (întrucât nu au estimat corect urmările unor evenimente care au dus la scăderea preţului) ar fi trebuit să îşi limiteze cât mai rapid eventualele pierderi şi să se orienteze apoi spre diferite instrumente financiare bazate pe aur, care permit obţinerea profitului indiferent dacă preţul urcă sau coboară, variantele de astfel de instrumente fiind foarte multe, inclusiv pentru investitorii din România”, a precizat Silviu Pojar.