Hidroelectrica îşi creşte capitalul cu 12,49%; 10% din toate acţiunile companiei sunt vândute la BVB

Postat la 22 februarie 2013 15 afişări

Capitalul Hidroelectrica va fi majorat cu 12,49% prin emiterea de noi acţiuni, Fondul Proprietatea având dreptul să subscrie 2,49% din titluri, în baza dreptului de preferinţă, iar 10% din acţiuni vor putea fi cumpărate prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti.

"Propunerea privind strategia de privatizare, (...) respectiv majorare de capital social prin aport de capital privat, s-a bazat pe următoarele elemente: atragerea de resurse financiare independente de la subscriitori (investitori instituţionali şi de retail), necesare realizării proiectelor de dezvoltare, modernizare şi retehnologizare ale societăţii comerciale, cu impact asupra veniturilor statului, în calitate de acţionar, în timp, şi solicitările acţionarului minoritar semnificativ, Fondul Proprietatea, pentru listarea societăţii comerciale", se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Economiei.

Scrisoarea de intenţie transmisă de Guvern Fondului Monetar Internaţional prevede că Hidroelectrica va derula oferta publică primară cu un pachet reprezentând 15% din acţiuni, se menţionează în nota de fundamentare.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Hidroelectrica,
capital,
companie
/actualitate/hidroelectrica-isi-creste-capitalul-cu-12-49-10-din-toate-actiunile-companiei-sunt-vandute-la-bvb-10587352
10587352
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.