Hidroelectrica a ieşit din insolvenţă

Postat la 27 iunie 2013 47 afişări

Tribunalul Bucureşti a hotărât închiderea procedurii de insolvenţă în cazul companiei Hidroelectrica, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel a Capitalei. Instanţa a luat această decizie în baza articolului 32 din Legea insolvenţei (85/2006).

Hidroelectrica a ieşit din insolvenţă

 Prin aceeaşi decizie, luată miercuri, Tribunalul Bucureşti respins mai multe cereri de opoziţie făcute de Andritz Viena şi Andritz Elveţia.

Comitetul Creditorilor a aprobat, în 18 iunie, planul de reorganizare a Hidroelectrica, iar compania va reveni pe piaţă probabil săptămâna viitoare, urmând ca imediat să fie iniţiată procedura de listare a unui pachet minoritar de acţiuni, a anunţat, în Guvern, premierul Victor Ponta.

"Aseară, Comitetul Creditorilor a aprobat planul de reorganizare a Hidroelectrica, deci, probabil săptămâna viitoare, Hidroelectrica, după un an de zile de lupte grele de tot, fără contracte cu «băieţi deştepţi», fără pierderile la Videanu în buzunar, fără toate celelalte afaceri necurate, pe profit, revine pe piaţă", a spus Ponta.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/hidroelectrica-a-iesit-din-insolventa-11033011
11033011
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.