Gigi Becali transmite un mesaj din închisoare, prin Mihai Stoica: Am ieşit definitiv din viaţa publică

Postat la 06 iunie 2013 63 afişări

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a dat publicităţii, joi, într-o conferinţă de presă, un comunicat al finanţatorului Gigi Becali, în care acesta anunţă că a ieşit definitiv din viaţa publică şi a solicitat reprezentanţilor mass-media să nu-i mai urmărească familia.

Gigi Becali transmite un mesaj din închisoare, prin Mihai Stoica: Am ieşit definitiv din viaţa publică

 Comunicatul citit de Mihai Stoica este următorul:

"Am ieşit definitiv şi irevocabil din viaţa publică, aşa că vă rog din inimă, pentru cât v-am stat la dispoziţie atâta timp, un minim respect pe care cred că-l merit.

1. Lăsaţi-mi familia în pace, nu o mai pândiţi.

2. Nu mă mai hăituţi pe mine, pentru că nu voi mai da nicio declaraţie.

3. Îi rog din suflet pe realizatorii de emisiuni, pe analiştii politici, pe analiştii sociali, pe politicieni, persoanele publice, să nu mai comenteze despre mine dacă se poate.

4. Am o pedeapsă de executat, pe care vreau să o execut conform codurilor de procedură legală. Probabil cândva voi da o explicaţie, dar o singură dată pentru toată lumea. Sper şi îmi doresc să ajung la concluzia că atâta timp cât am stat cu voi, am stat cu nişte oameni, scris cu majuscule, care înţeleg cuvântul, nu cu alt fel de fiinţe. Semnează Gigi Becali".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/gigi-becali-transmite-un-mesaj-din-inchisoare-prin-mihai-stoica-am-iesit-definitiv-din-viata-publica-10934135
10934135
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.