Frank Hajdinjak, E.ON România: ”Vom lansa mai multe produse, nu excludem serviciile de telefonie şi Internet”

Autor: Ioana Matei Postat la 26 aprilie 2016 211 afişări

Frank Hajdinjak, E.ON România: ”Vom lansa mai multe produse, nu excludem serviciile de telefonie şi Internet”

Cifra de afaceri consolidată aferentă anului 2015 a E.ON s-a situat la 4,9 miliarde de lei (circa 1,1 miliarde de euro), iar volumele de gaze naturale şi electricitate comercializate s-au situat la 28,4 TWh, potrivit informaţiilor prezentate de reprezentanţii companiei în cadrul unei conferinţe de presă. Previziunile pentru acest an privind cifra de afaceri sunt de uşoară creştere comparativ cu 2015, fiind previzionată depăşirea pragului de cinci miliarde de lei. Investiţiile realizate de companiile E.ON din România au însumat, anul trecut, circa 433 milioane de lei (97 milioane de euro), acestea fiind cele mai mari din ultimii ani, potrivit informaţiilor oferite de companie. Finanţarea a fost destinată, în principal, susţinerii lucrărilor de reabilitare şi modernizare a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice, proiecte prioritare în strategia de investiţii. Pentru 2016 au fost bugetate investiţii cu o valoare apropiată celei din anul precedent.

„Continuarea în ritm susţinut a programelor de reabilitare şi modernizare a reţelelor de gaze şi electricitate, consolidarea poziţiei deţinute pe piaţa de profil, precum şi lansarea de noi produse şi servicii pentru clienţi reprezintă principalele priorităţi ale companiei pentru perioada următoare”, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON România. Compania a investit anult trecut 160 milioane de lei (36 milioane de euro) pe segmentul gazelor naturale, sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de 450 kilometri şi extins pe o lungime de 150 kilometri. Pentru 2016 au fost bugetate peste 190 milioane de lei (43 milioane euro), obiectivele principale vizate fiind modernizarea a circa 500 kilometri de conducte şi branşamente şi extinderea sistemului de distribuţie cu 150 kilometri.

În ce priveşte energia electrică, valoarea investiţiilor a fost, în 2015, de 240 milioane lei (54 milioane euro), cele mai mari de la preluarea distribuţiei de energie electrică în zona Moldova, în anul 2005. Principalele obiective avute în vedere au fost implementarea SCADA, contorizarea inteligentă, modernizarea unor staţii de transformare, reabilitarea şi securizarea reţelelor electrice, în special a celor de joasă tensiune. Pentru anul în curs au fost prevăzute investiţii situate la un nivel apropiat celui din anul anterior.

Un număr de 114 staţii de transformare din Moldova, dintr-un total de 133, sunt deja integrate (parţial sau total) în sistemul SCADA (Supervisory Control And Data Acquisition), iar planurile pentru următorii doi ani vizează integrarea a încă 13 staţii, obiectivul proiectului fiind creşterea securităţii în furnizarea energiei. Programele pe termen mediu şi lung ale companiei prevăd alocarea, până în anul 2020, a unei sume de 18 milioane de euro pentru investiţii în automatizarea reţelelor de distribuţie, atât în staţii de transformare, cât şi în reţelele de medie tensiune.

De asemenea, compania a instalat la consumatori aproximativ 177.000 de contoare inteligente, dintre care circa 147.000 de unităţi numai în cursul anului 2015. Pentru acest an se are în vedere instalarea a încă circa 55.000 de contoare inteligente. Investiţia bugetată în acest scop pentru perioada 2014-2016 se ridică la circa 20 de milioane de euro.

În ce priveşte lansarea de noi produse şi intrarea pe alte pieţe, la fel cum RCS&RDS, cel mai mare furnizor de cablu şi de servicii de internet fix, şi-a diversificat activitatea intrând pe piaţa de energie, aceasta nu este o posibilitate exclusă de E.ON, potrivit directorului general al companiei. ”Vom lansa mai multe produse, nu excludem telefonia şi Internetul, însă nu putem spune când vom intra pe aceste pieţe”, a declarat Hajdinjak. 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/frank-hajdinjak-e-on-romania-vom-lansa-mai-multe-produse-nu-excludem-serviciile-de-telefonie-si-internet-15273296
15273296
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.