FPTR: Hotelierii de pe Litoral încep să-şi mute afacerile în Bulgaria datorită fiscalităţii mai mici

Postat la 26 februarie 2014 88 afişări

Hotelierii de pe Litoral au început să-şi deschidă firme de management în Bulgaria, pe care mută angajaţii şi cu care operează unităţile turistice, pentru că în ţara vecină taxele şi impozitele sunt mult mai mici, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR.

FPTR: Hotelierii de pe Litoral încep să-şi mute afacerile în Bulgaria datorită fiscalităţii mai mici

 "Procedeul este următorul: eu, ca patron român de hotel, îmi deschid o firmă de management hotelier în Bulgaria şi acolo angajez personalul, tot români. În România taxele pe angajat sunt de 86%, iar în Bulgaria de doar 43%. În plus, TVA şi impozitul pe profit sunt mai mici în Bulgaria. Cu firma de management astfel înfiinţată îmi operez hotelul cu costuri la jumătate", a explicat reprezentantul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

El a spus că anul trecut au încercat experimentul câţiva hotelieri de pe litoral, iar în acest an s-au mai înscris în Bulgaria câteva zeci de firme de acest fel.

Răducan estimează că fenomenul va lua amploare în următoarea perioadă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/fptr-hotelierii-de-pe-litoral-incep-sa-si-mute-afacerile-in-bulgaria-datorita-fiscalitatii-mai-mici-12152795
12152795
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.