FMI confirmă numirea uruguaianului Guillermo Tolosa ca reprezentant rezident în România şi Bulgaria

Postat la 14 iunie 2013 50 afişări

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat vineri numirea lui Guillermo Tolosa, cetăţean uruguaian, ca reprezentant rezident al instituţiei în România şi Bulgaria, confirmând astfel informaţiile publicate anterior de MEDIAFAX.

FMI confirmă numirea uruguaianului Guillermo Tolosa ca reprezentant rezident în România şi Bulgaria

 "După mai mult de 4 ani, mandatul meu ca reprezentant rezident al FMI în România şi Bulgaria se încheie. Succesorul meu este Guillermo Tolosa, care va începe lucrul în noua funcţie la 1 iulie 2013", a declarat actualul reprezentant rezident al FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek, într-un comunicat transmis vineri.

Numirea lui Tolosa în cadrul biroului de la Bucureşti a fost prezentată de MEDIAFAX săptămâna trecută.

Anterior, Tolosa a fost reprezentant rezident al FMI în Armenia, în perioada 2009 - 2013, unde a colaborat cu autorităţile pentru desfăşurarea programului economic sprijinit de Fond.

Tolosa a ocupat mai multe funcţii în cadrul FMI, inclusiv în cadrul departamentului de analiză a politicilor macroeconomice şi strategie pentru mai multe state din America Latină şi Europa de Est.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/fmi-confirma-numirea-uruguaianului-guillermo-tolosa-ca-reprezentant-rezident-in-romania-si-bulgaria-10968305
10968305
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.