Fiscul rambursează în octombrie TVA în valoare de 1,61 miliarde lei

Postat la 10 octombrie 2011 15 afişări

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa în octombrie toate deconturile de TVA pentru solicitări depuse înainte de 2 septembrie, în sumă totală de 1,61 miliarde lei, din care 363 de milioane lei reprezintă compensări, potrivit unui anunţ al instituţiei.

"De la preluarea mandatului, am fost preocupat permanent de sprijinirea mediului de afaceri, una dintre cele mai importante măsuri adoptate încă din anul 2009 fiind accelerarea rambursării TVA, măsură care, prin eliminarea criteriilor subiective de selecţie, contribuie în plus la asigurarea unui mediu concurenţial loial. În luna octombrie reuşim, astfel, să decontăm peste 1,6 miliarde lei, cea mai mare sumă din 2009 şi până în prezent", a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, citat în comunicat. În selecţia lunii octombrie au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 2 septembrie 2011. Pieter Wessel, partener pe zona servicii fiscale la Deloitte România, a declarat săptămâna trecută că unele companii nu mai pot continua activitatea din cauza nerambursării TVA de către stat, iar această situaţie are efecte negative şi asupra percepţiei investitorilor străini în ceea ce priveşte România.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
financiar,
tva,
rambursare,
ANAF,
anunt
/actualitate/fiscul-ramburseaza-in-octombrie-tva-in-valoare-de-1-61-miliarde-lei-8853096
8853096
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.