Firma care a preluat 70% din proiectul Mega Mall a înregistrat un profit de 21,7 milioane de euro în primul semestru

Postat la 07 august 2013 47 afişări

Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI), care a preluat 70% din proiectul Mega Mall din Bucureşti, a înregistrat în primul semestru un profit atribuibil acţionarilor de 21,7 milioane euro, cu 51% peste câştigul din perioada similară a anului trecut, de 14,3 milioane euro.

Firma care a preluat 70% din proiectul Mega Mall a înregistrat un profit de 21,7 milioane de euro în primul semestru

 Încasările din chirii şi alte venituri din exploatare au crescut cu aproape 30%, la 23,1 milioane euro, de la 17,8 milioane euro în primele şase luni ale anului trecut, potrivit situaţiilor financiare transmise, marţi, Bursei de Valori Bucureşti.

Costurile cu exploatarea investiţiilor imobiliare au avansat cu 40%, de la 4 milioane euro, la 5,6 milioane euro.

NEPI a întocmit încă un set de indicatori financiari care includ şi rezultatele investiţiilor în joint ventures, situaţie în care încasările din chirii şi alte venituri din exploatare cumulează 26,1 milioane euro şi sunt cu 37% peste nivelul din primul semestru al anului trecut, de 19,1 milioane euro. În acelaşi timp, cheltuielile cu exploatarea investiţiilor imobiliare ajung la 6,6 milioane euro, cu 50% peste primele şase luni din 2012, de 4,4 milioane euro.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/firma-care-a-preluat-70-din-proiectul-mega-mall-a-inregistrat-un-profit-de-21-7-milioane-de-euro-in-primul-semestru-11221382
11221382
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.