Firea: „Planul semafor” al Guvernului, de începere a noului an şcolar, adânceşte haosul

Postat la 07 august 2020 75 afişări

Firea: „Planul semafor” al Guvernului, de începere a noului an şcolar, adânceşte haosul

 Primarul general, Gabriela Firea, spune că planul de începere a noului an şcolar al Guvernului, pe care îl numeşte „Planul semafor”, adânceşte haosul şi „bulversează o întreagă generaţie de copii şi adolescenţi, care şi aşa are de suferit din cauza pandemiei”.

„Incertitudinea celor trei scenarii – verde, galben şi roşu -, mesajele contradictorii transmise de cei care ar trebui să gestioneze şi să găsească soluţii acestei situaţii extrem de complexe, dar mai ales, faptul că în al doisprezecelea ceas Guvernul PNL se spală pe mâni de responsabilităţi, forţează limita incompetenţei”, a scris Firea, vineri, pe Facebook.

Conform edilului, aşa-numita „descentralizare” a deciziei legată de felul în care vor fi reluate cursurile şi „aruncarea acestui cartof fierbinte la nivel local, fără a scoate o vorbă despre alocarea resurselor de care este atâta nevoie”, este dovada clară că Guvernul PNL Orban recunoaşte că este depăşit de situaţie.

„Indolenţa şi lipsa de preocupare faţă de problemele reale îşi spun cuvântul. Tabletele promise de Guvernul Orban la începutul crizei sanitare nu au ajuns nici acum la copiii din familii defavorizate şi nici nu există siguranţa că vor ajunge până la începutul noului an şcolar. Minciuna a ieşit la suprafaţă. În continuare, vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie, se rezumă la promisiuni conjugate la timpul viitor”, potrivit sursei citate.

În lipsa echipamentelor şi a pregătirii necesare, consecinţele sunt îngrijorătoare, spune primarul Capitalei, care citează un studiu al Fundaţiei World Vision România, care arată că peste 40% din copiii din mediul rural nu au participat la şcoala online în timpul pandemiei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
guvern,
incepere,
plan

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.