Financial Times: Vântul rece din "Europa dezvoltată" ameninţă Europa Centrală şi de Est

Postat la 05 decembrie 2011 14 afişări

Criza datoriilor de stat din zona euro a început deja să afecteze prosperitatea şi investiţiile în ţările din Europa Centrală şi de Est, atât prin scăderea exporturilor către Europa "dezvoltată", cât şi prin impactul măsurilor de degrevare luate de băncile vest-europene, potrivit Financial Times.

Industria fondurilor de investiţii din regiune, aflată încă în faza de dezvoltare, resimte din plin impactul crizei Vestului, interesul investitorilor străini fiind tot mai redus. "Criza datoriilor de stat din zona euro are deja un impact sever asupra Europei Centrale. Indicatorii de bază ai OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - n.r.) pentru economiile din ECE (Europa Centrală şi de Est) sunt pe un trend clar descendent, iar încrederea consumatorilor şi companiilor a scăzut deja sub media pe termen lung", a arătat pentru Financial Times Christophe Wuyts, economist la KBC Global Services NV.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/financial-times-vantul-rece-din-europa-dezvoltata-ameninta-europa-centrala-si-de-est-9029819
9029819
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.