Feroviarii anunta greva de avertisment in 16 martie, trenurile nu vor circula doua ore

Postat la 10 martie 2011 17 afişări

Trenurile nu vor circula timp de doua ore, in 16 martie, cand sindicalistii de la Federatia Miscare Comercial au anuntat greva de avertisment, ziua fiind aleasa deoarece atunci si celelalte confederatii sindicale vor organiza un miting in Capitala.

Presedintele Federatiei Miscare - Comercial, Gheorghe Fratica, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca actiunea deprotest a fost decisa, joi, in cadrul Consiliului National al organizatiei. Greva de avertisment va fi organizata intre orele 7.00 si 9.00, in intervalul orar respectiv necirculand niciun tren. Protestul este motivat de faptul ca nu au fost semnate contractele de munca la CFR Calatori si CFR Infrastructura. "Noi suntem in conflict deschis, dar pana pe 16 martie putem semna contractele si astfel sa anulam greva. Ne vom intalni azi (joi - n.r.) si cu colegii de la celelalte federatii pentru a incerca sa organizam impreuna protestul", a spus Fratica.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
transporturi,
greva,
cfr,
trenuri,
circulatie
/actualitate/feroviarii-anunta-greva-de-avertisment-in-16-martie-trenurile-nu-vor-circula-doua-ore-8051075
8051075
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.