Fermele britanice riscă falimentul, pentru că românii nu vor mai veni după Brexit

Postat la 31 iulie 2018 390 afişări

Fermele britanice, care s-au bazat pe forţa de muncă sezonieră venită din Europa de est din tări precum România sau Bulgaria, au rămas fără muncitori agricoli după referendumul pentru Brexit.

Fermele britanice riscă falimentul, pentru că românii nu vor mai veni după Brexit

Potrivit unui reportaj realizat de the Guardian, acest fenomen se datorează scăderii valorii lirei sterline, dar şi a creşterii economice în alte ţări din Europa, care fac ca ofertele britanicilor să devină mai puţin atractive, în timp ce angajatorii se luptă să umple registrul comenzilor şi să mărească taxele.

 

,,Anul acesta este cel mai greu. Acum 3 ani, ocupam aproape 5,000 de locuri de muncă. Anul acesta, vom ocupa 3,000, 3,500. În iunie, am cheltuit aproximativ 2,000 de dolari pentru reclamele de pe Facebook. Anul trecut, nu a trebuit să investesc nimic”, spune Alexandru Bărbăcaru, director al Est-Vest Services, o agenţie română de angajare pentru muncitorii temporari din Regatul Unit.

 

În iunie, asociaţia British Summer Fruits a anunţat că membrii ei au avut o scădere a forţei de muncă de 10 – 15% şi se aşteaptă ca până în toamnă, să scadă cu peste 30%.

 

Bărbăcaru, un veteran în domeniul angajărilor sezoniere, spune că va fi din ce în ce mai greu să se găsească muncitori pentru fermele din Marea Britanie şi că, în ultimul timp, el caută să recruteze lucrători specializaţi precum măcelarii sau sudorii.

 

Între timp, într-un studiu realizat de Uniunea Naţională a Fermierilor, fermele horticole din Regatul Unit au avut un raport de scădere a forţei de muncă sezoniere de 12,5 %.

Potrivit the Guardian, în România, una dintre principalele furnizoare ale foţei de muncă, rata şomerilor este la cel mai scăzut nivel din ultimul trimestru al secolului, iar economia a crescut cu 7% în 2017, având cea mai rapidă rată de creştere din UE. Rata şomajului a Bulgaria a scăzut şi ea în ultimii ani şi, în timp ce mulţi est-europeni continuă să îşi părăsească ţara pentru a lucra în regim sezonier, se îndreaptă spre alte state, unde ofertele sunt mai generoase.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.