Faci cumpărături pe Internet? Cât de sigure sunt plăţile cu cardul în România

Postat la 12 septembrie 2011 9 afişări

Plăţile cu cardul pe internet sunt sigure şi uşor de efectuat, însă doar 2,2% din cardurile emise în România sunt activate în sistemul de protecţie împotriva fraudelor, a declarat Cătălin Creţu, general manager în România al Visa Europe.

În prezent, mai puţin de 200.000 de carduri din România, adică 2,2% dintr-un total de circa 9 milioane preînrolate de bănci, sunt activate în standardul 3D Secure, pe care este bazat şi sistemul Verified by Visa şi care asigură protecţia tranzacţiilor realizate cu cardul pe Internet.

"În momentul de faţă, frauda este neglijbilă în România, de nouă ori sub nivelul Visa Europe. Dar ştiţi cum este, paza bună trece primejdia rea, de aceea dorim ca din ce în ce mai multe carduri să fie activate în sistemul Verified by Visa", a arătat Creţu în cadrul unei conferinţe de presă.

El a precizat că în momentul în care sistemul Verified by Visa este activat, siguranţa plăţilor cu cardul este maximă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cumpărături,
internet,
card
/actualitate/faci-cumparaturi-pe-internet-cat-de-sigure-sunt-platile-cu-cardul-in-romania-8735113
8735113
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.