EXCLUSIV: LISTA deputaţilor cu case în Bucureşti şi cazare de la Parlament

Postat la 18 ianuarie 2013 12 afişări

Deputaţii Ion Diniţă (PC), Dănuţ Culeţu (FC), Daea Petre (PSD) şi Victor Paul Dobre (PNL) se numără printre aleşii care au solicitat asigurarea cazării de către Camera Deputaţilor, potrivit unui document transmis MEDIAFAX, însă menţionează apartamente în Bucureşti în declaraţia de avere.

Deputatul PC, Ion Diniţă, care a cerut cazare la hotel asigurată de Camera Deputaţilor are în Bucureşti două apartamente de 88,91 mp şi, respectiv, 65,92 mp cumpărate în 2009 şi în 2008, conform declaraţiei de avere.

El mai deţine un apartament în Marea Britanie de 54 mp, trei apartamente în Braşov, două case în Braşov şi o casă de vacanţă în Poiana Braşov aflată în litigiu.

În plus, Diniţă mai are în proprietate două apartamente în Sighişoara, iar un al treilea se află pe numele soţiei. Alte două case de vacanţă ale deputatului se află în Năvodari (Constanţa) şi în Săcele (Braşov), precum şi o casă de locuit în Gugeşti (Vrancea).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deputaţi,
Parlament,
cazare
/actualitate/exclusiv-lista-deputatilor-cu-case-in-bucuresti-si-cazare-de-la-parlament-10486625
10486625
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.