Economia Rusiei a crescut peste aşteptări în trimestrul al treilea, cu 0,7%

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 13 noiembrie 2014 70 afişări

Rusia a înregistrat în trimestrul trei o creştere economică de 0,7%, sub avansul de 0,8% din trimestrul precedent, dar peste ritmul de 0,3% anticipat de analişti, datorită producţiei agricole care a compensat declinul preţurilor petrolului şi impactul sancţiunilor occidentale, transmite Bloomberg.

Creşterea economică a Rusiei a încetinit pentru al treilea trimestru consecutiv, fiind cea mai lentă după contracţia consemnată în 2009 din cauza crizei financiare înternaţionale, reiese din datele publicate joi de Institutul Federal de Statistică de la Moscova.

Banca Rusiei, care în ultimele trei luni a făcut eforturi să încetinească deprecierea rublei, a avertizat în această săptămână că pe ansamblul anului economia rusă ar putea stagana.

În afară de agricultură, este posibil ca şi producţia industrială să fi susţinut la creşterea economică, a declarat Evgeni Nadorşin, economist şef la AFK Sistema.

Indicele Micex al bursei din Moscova este în declin cu 0,7%, în timp ce rubla a coborât joi cu 1,4% în raport cu dolarul.

În ultimele trei luni, rubla s-a depreciat cu 23% faţă de dolar, înregistrând cea mai slabă performanţă în rândul a peste 170 de monede analizate de Bloomberg.

Potrivit estimărilor analiştilor de la sfârşitul lunii octombrie, există o probabilitate de 70% ca economia Rusiei să intre în recesiune în următoarele 12 luni.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
ECONOMIE,
/actualitate/economia-rusiei-a-crescut-peste-asteptari-in-trimestrul-al-treilea-cu-0-7-13550278
13550278
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.