Economia franceză, a doua din zona euro, a scăzut pentru al treilea trimestru consecutiv şi continuă să fie în recesiune
Economia Franţei a suferit o contracţie record de 12,8% în al doilea trimestru din 2020 drept rezultat al crizei generate de coronavirus, arată datele institutului naţional de statistică INSEE, potrivit France24.
Ultimele rezultate sunt peste estimările analiştilor, însă economia Franţei a performat sub media ţărilor din zona euro. Astfel, a doua economie a Uniunii Europene s-a contractat pentru al treilea trimestru la rând şi continuă să fie în recesiune.
PIB-ul francez a scăzut cu 0,1% în ultimele trei luni din 2019 şi a înregistrat o contracţie de aproape 6% în primul trimestru din 2020, când abia au început să fie lansate măsurile de distanţare socială.
INSEE estima la mijlocul lunii iunie o scădere de 17% în T2, iar Banca Centrală a Franţei preconiza un declin de 14% pentru aceeaşi perioadă. În schimb, investiţiile au scăzut cu 17,8%, transporturile cu 46%, iar sectorul restaurantelor şi hotelurilor cu 57%.
Guvernul francez a luat o serie de măsuri masive de sprijinire a business-urilor în timpul crizei generate de coronavirus, anunţând săptămâna trecută un plan în valoare de 6,5 miliarde de euro pentru susţinerea tinerilor fără loc de muncă.
Eurostat a declarat vineri că PIB-ul zonei euro a scăzut cu 12,1%, iar PIB-ul Uniunii Europene cu 11,9%, fapt ce reprezintă cel mai mare declin observat din 1995, anul începerii înregistrărilor.
Între timp, Spania a suferit cea mai mare contracţie din Uniunea Europeană, cu minus 18,5%. Economia Germaniei – prima la nivel european – a scăzut cu 10,1%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro