E oficial: aceasta este vârsta la care DEVENIM PLICTISITORI

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 15 septembrie 2017 2080 afişări

Care e vârstă perfectă? Pentru unii e cea din timpul anilor de facultate, pentru alţii e cea la care poţi să petreci un concediu liniştit alături de familie.

E oficial: aceasta este vârsta la care DEVENIM PLICTISITORI

35 de ani pare a fi însă momentul la care lucrurile încep să se schimbe, atât la nivel personal cât şi la nivel profesional.

35 de ani nu e doar vârstă la începem să nu mai fim percepuţi ca "tineri", potrivit unui studiu al Universităţii din Kent, dar este şi vârstă la care devenim plictisitori. La 35 de ani începem şi să urâm slujbele pe care le avem, după cum concluzionează o cercetare bazată pe răspunsurile a peste 2.000 de angajaţi, realizată de compania Robert Half.

La mijlocul celui de-al patrulea deceniu al vieţii creşte presiunea din partea familiei şi responsabilitatea, iar aceste lucruri aduc probleme atât acasă cât şi la serviciu.

În primul trimestru al acestui an, unul din şase angajaţi de peste 35 de ani s-au declarat nemulţumiţi de locul de muncă - de două ori mai mulţi decât cei cu vârsta de sub 35 de ani, relevă aceeaşi cercetare a Robert Half.

"Este o combinaţie între ideea de a avea o familie, dar în acelaşi timp de a-ţi construi o carieră şi de a-ţi asigura o stabilitate financiară", explică Ashley Whipman, director la Robert Half. Prin urmare, aceşti factori ne transformă în oameni simpli, cu o rutină bine definită - mai pe scurt, plictisitori.

Sursa: BBC

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.